Skip to content
Coronavirus

Autoritatea de reglementare a UE susţine utilizarea vaccinului COVID de la Pfizer ca rapel după alte vaccinuri

ft.com

Un comitet al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) a recomandat, vineri, aprobarea utilizării vaccinului COVID-19 al Pfizer (PFE.N) şi BioNTech, Comirnaty, ca vaccin de rapel pentru adulţii care au fost inoculaţi anterior cu alte vaccinuri, transmite Reuters.

Recomandarea autorităţii europene de reglementare a medicamentelor vine la câteva zile după ce numărul cazurilor de COVID-19 la nivel mondial a depăşit 500 de milioane, potrivit unei numărători Reuters, în condiţiile în care subvarianta BA.2 a Omicronului, foarte contagioasă, creşte în multe ţări, notează news.ro.

Unele ţări europene înregistrează acum o creştere mai lentă a numărului de cazuri noi, sau chiar un declin, dar regiunea raportează în continuare peste 1 milion de cazuri la aproximativ fiecare două zile.

În Statele Unite şi în Regatul Unit, Comirnaty a fost deja autorizat ca rapel după două doze cu orice alt tip de vaccin.

Unele ţări au început, de asemenea, să distribuie al doilea rapel în anumite grupuri, cum ar fi persoanele imunocompromise şi cele în vârstă. În martie, EMA a declarat că nu există încă suficiente date pentru a susţine o recomandare privind necesitatea unei a doua doze de rapel în rândul populaţiei generale.

Săptămâna trecută, Pfizer şi BioNTech au arătat că trei doze din vaccinul lor au produs o protecţie semnificativă împotriva variantei Omicron a coronavirusului la copiii sănătoşi cu vârste cuprinse între cinci şi 11 ani.

Analiştii au prognozat vânzări de 33,79 miliarde de dolari pentru acest vaccin în 2022, potrivit datelor Refinitiv. Cele două companii au livrat deja peste 3,1 miliarde de doze de vaccin la nivel global.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *