Skip to content
Media

Autorităţile au închis două site-uri care au publicat știri false legate de coronavirus

facebook

Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații (ANCOM) a decis închiderea site-urilor românia-veche.ro și justitiarul.ro, pe care le acuză că au publicat o serie de articole false legate de pandemia de coronavirus, potrivit unei decizii postate pe site-ul instituției conduse de Sorin Grindeanu.

Decizia de a cere întreruperea existenței celor două site-uri a fost luată în baza decretului prezidențial pentru prelungirea stării de urgență și ca urmare a propunerii făcute de Grupul de comunicarea strategică.

Cele două site-uri sunt editate de firma NetDesign SRL din Bistrița. Compania poate ataca decizia ANCOM în contencios administrativ, scrie g4media.ro.

Iată câteva exemple de articole publicate de cele două site-uri:

– ”ATENȚIE: TRUC & INSELACIUNE sau Antenele 5G și COVID?”

– ”Adevărul din spatele virusului: Armata americană și Defender Europe 20”

– ”Exercițiu militar sau operațiune secretă? Ce caută soldații americani în Verona, fără măști?”

– ”Isteria Covid: Pretext pentru legi abuzive și limitarea drepturilor omului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *