Autorităţile europene raportează 134 de cazuri de salmoneloză asociate cu carnea de pui

salmonela
Sursă foto: ziarmedical.ro

Oficialii europeni din domeniul sănătăţii publice au înregistrat cel puţin 134 de cazuri de salmoneloză, despre care se crede că ar fi asociate cu consumul de carne de pui infectată, informează DPA.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), al cărui sediu se află la Stockholm, a anunţat miercuri că aceste cazuri de infectare cu bacteria salmonella au fost depistate în 10 ţări din UE, precum şi în Norvegia. O persoană a murit în Austria din cauza acestei infecţii.

Cazurile au fost raportate pentru perioada ianuarie-august 2023.

Discuţiile purtate cu pacienţi din Austria şi Danemarca au indicat că aceste infecţii cu salmonella ar putea fi asociate cu consumul de carne de pui.

În urmă cu două săptămâni, autorităţile sanitare austriece şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu o posibilă legătură între salmoneloză şi kebaburile importate din Polonia. Potrivit ECDC, aproape toate persoanele care s-au îmbolnăvit în Austria au mâncat kebab cu carne de pui cu puţin timp înainte să înceapă să se simtă rău. Investigaţiile suplimentare au descoperit că toate restaurantele implicate în aceste cazuri au folosit kebab importat din Polonia, informează agerpres.ro.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL