Miercuri, de la ora 15:00, se deschide circulația pe lotul 2 al Autostrăzii de Centură București (A0) Nord între nodul rutier cu DN1 și nodul rutier cu A3 (Autostrada București – Ploiești), a transmis marți Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Din cei 19 km finalizați se va circula momentan pe aproximativ 10 km, iar anul viitor, după asigurarea legăturii de lotul 3, A0 Nord, circulația va fi posibilă la profil de auostradă între DN1 și DN2 pe 21 de km”, a estimat Pistol.
Potrivit lui, construcția efectivă a lotului 2 al A0 Nord a început în luna august 2022 și a fost finalizată cu 7 luni mai devreme față de termenul contractual.
„Asocierea de firme românești, SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL, a avut la dispoziție 831,92 milioane de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport (PT)”, a precizat Pistol.
Primii 10 kilometri din Autostrada Bucureștiului, cuprinși între DN1 – A3, pe lotul 2 al A0 Nord, vor fi dați în trafic miercuri la ora 15:00, au spus luni pentru ECONOMICA.NET surse din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News