„Autostrada Ford”: UMB a mobilizat 550 de muncitori pe tronsonul 4, unde se lucrează non-stop, anunţă Grindeanu

Sursă foto: Youtube

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a postat sâmbătă imagini de pe șantierul tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12). Lucrările la cei 31,82 de kilometri ai lotului Colonești – Oarja/Pitești vor fi finalizate anul acesta, potrivit lui Dorinel Umbrărescu, omul de afaceri care controlează cel mai mare grup de construcții de drumuri din România.

„550 de muncitori, 100 de utilaje. Se lucrează non-stop pe Tronsonul 4 Coloneşti – Piteşti al DEx12”, se arată în postarea ministrului de pe TikTok.

Stadiul lucrărilor la tronsonul 4 al DEx12 a ajuns la 48%, conform imaginilor prezentate sâmbătă de șeful Transporturilor.

UMB va finaliza lucrările la DEx12 în 2024

Până la finalul anului, cei aproape 32 de kilometri ai DEx12 urmează să fie finalizați, potrivit estimărilor lui Dorinel Umbrărescu.

Termenul estimat de finalizare a lucrărilor pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12) este luna octombrie 2024, se arată și într-un răspuns al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu la o interpelare a deputatului USR de Vâlcea, Ion Marian Lazăr.

„Termenul contractual de finalizare al contractului este Trimestrul IV 2024, însă având în vedere că au avut loc întâlniri de management între CNAIR și antreprenor cu privire la măsurile ce trebuie întreprinse pentru atât de către beneficiar, cât și de către antreprenor pentru finalizare mai rapidă a lucrărilor, termenul estimat de finalizare a lucrărilor este luna octombrie 2024″, se arată în răspunsul cabinetului ministrului Transporturilor pentru deputatul USR de Vâlcea.

Șeful Transporturilor a mai explicat că, în vederea evitării unor demolări și relocări de utilități, a fost necesară modificarea traseului inițial și că astfel a apărut necesitatea unor exproprieri suplimentare pentru anumite porțiuni. Iar autorizația de construire pentru aceste porțiuni a fost emisă în octombrie 2023.

UMB a mai construit și tronsoanele 2 și 3 ale primului drum expres din România. Tronsonul 3 a fost inaugurat la sfârșitul anului trecut, după ce muncitorii lui Dorinel Umbrărescu au lucrat și noaptea pentru finalizarea lucrărilor.

Tronsonul 1 al DEx12 a fost atribuit turcilor de la Ozaltin, după ce a fost reziliat contractul cu fostul constructor italian Tirrrena Scavi.

Anul trecut, Grindeanu estima că lucrările la întreg Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12) ar urma să fie finalizate până în toamna lui 2024, când se va putea circula pe șosea de mare viteză de la Craiova până la Constanța.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: