Skip to content
Politică

Autostrada Orăştie-Sibiu. Şeful CNADNR a stat cu sufletul la gură: Doamne, dacă…

Autostrada Orăştie-Sibiu. Directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Ştefan Neaga, a stat cu sufletul la gură: Doamne, dacă…

„Vă daţi seama că ne-am speriat cu toţii! (…) Noi acolo ne-am temut, sincer: Doamne, dacă se întâmplă să alunece terenul acolo! (…) Toată iarna am avut maşini de intervenţie puse acolo. Toată iarna am avut camere video. (…) Deci ne-am temut, sincer, ne-am temut”. Astfel descrie, într-un interviu acordat gandul.info, şeful CNADNR, Narcis Ştefan Neaga, temerile ce l-au cuprins când au apărut primele fisuri pe lotul 3 din autostrada Orăştie-Sibiu, deschis circulaţiei cu două zile înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale, în toamna anului trecut.

Neaga a recunoscut că fisurile au apărut altundeva decât se aşteptau specialiştii CNADNR. Oficialul nu exclude rezilierea contractului cu construtorul italian Salini Impregilo, iar, în cazul scenariului unei insolvenţe a constructorului, Neaga afirmă că garanţia de 60 de milioane de lei ar acoperi lucrările ce ar mai trebui făcute.

În ceea ce priveşte crăpăturile apărute, Narcis Neaga susţine că un fenomen identic s-a petrecut la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

„Acolo ne-au explicat profesorii universitari că s-a creat un fenomen exact ca la canalul Dunăre-Marea Neagră. Acele forme de relief s-au stabilizat de la sine. Toată iarna am avut maşini de intervenţie puse acolo. Toată iarna am avut camere video. Să vedem dacă se întâmplă ceva. Ne-am temut, vă daţi seama. Şi am zis: «Nu poate să cadă, să acopere autostrada. N-are cum. El alunecă şi, dacă vezi că alunecă automat, ai posibilitatea imediat să întrerupi traficul». Deci ne-am temut, sincer, ne-am temut. Nu s-a întâmplat nimic acolo. În schimb a apărut în altă parte. Şi atunci normal să îţi pui întrebarea de ce nu apărut acolo unde toţi ne aşteptam să apară şi apar în altă parte. Expertize de la noi, de la ei, toate au confirmat în final că a fost o nerespectare a proiectului”, a detaliat Neaga.

Şeful CNADNR respinge ideea unor presiuni politice pentru deschiderea circulaţiei pe acest segment.

„Noi nu suntem în zona politică. Nimeni nu a pus vreo presiune vreodată pe această companie: fă aşa sau fă aşa. Niciodată. Nu este vina noastră că pe 14 sau când au fost alegerile a fost… (inaugurat – n.r.)”, a punctat Narcis Neaga.

În plus, el nu exclude rezilierea contractului cu Salini Impregilo pentru acest lot. Întrebat ce se întâmplă dacă antreprenorul ar intra insolvenţă, Neaga a răspuns că garanţia de bună execuţie, constituită de constructor şi care are în acest caz o valoare de 60 de milioane de lei, „acoperă ce mai e de lucru”, şi că „nu mai e mult de lucru”.

Rezilierea contractului ar fi fost cea mai comodă soluţie, a adăugat directorul CNADNR, explicând şi ce ar fi însemnat acest lucru pentru constructorul italian: scoaterea de pe piaţa UE a construcţiilor timp de 2-3 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *