Skip to content
Politică

Autostrada Ploiești-Brașov, o nouă încercare. Luni se lansează licitația

Licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti – Braşov, în parteneriat public-privat, va fi lansată luni, potrivit unui anunț al premierului Viorica Dăncilă.

 

„Mă bucur să anunţ că luni se va lansa licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti – Braşov, în parteneriat pub lic-privat, un proiect aşteptat de mult timp şi pentru care Guvernul a făcut eforturi în ultimele luni. În termen de 30 de zile, investitori români şi străini pot depune ofertele, iar tipul licitaţiei va fi selecţia competitivă. Vor urma negocieri cu investitorii selectaţi, astfel încât în luna decembrie estimăm semnarea acordului de parteneriat public-privat pentru realizarea acestei autostrăzi„, a declarat Viorica Dăncilă, la finalul ședinței de guvern de ieri de la Palatul Victoria. potrivit news.ro

Premierul a precizat că autostrada va trece prin apropierea localităţilor Ploieşti, Băicoi, Câmpina, Comarnic, Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal şi Râşnov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *