Autostrada Sibiu-Pitești. Zeci de familii se tem că vor rămâne pe drumuri

Autostrada Sibiu
SURSA FOTO: ARHIVA COMPANIEI

Zeci de familii care au gospodării pe traseul loturilor 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, din Vâlcea, vor fi expropriate și despăgubite, iar casele lor vor fi demolate. Oamenii se tem însă că vor rămâne pe drumuri fiindcă nu și-au primit banii pentru a-și lua alte locuințe ori terenuri de case, deși lucrările bat la ușă și vor fi evacuați. CNAIR spune că despăgubirile sunt întârziate de situația ambiguă a actelor de proprietate.

Aproximativ 40 de familii din trei comune vâlcene, de pe tronsoanele ambelor loturi montane ale Autostrăzii Sibiu – Pitești ar urma să rămână fără locuințe. Toți primarii cu care „Adevărul” a stat de vorbă au amintit că mare parte dintre cei afectați de autostradă sunt persoane în vârstă, cu serioase probleme medicale, incapabile să-și mai construiască o casă, iar cuantumul despăgubirilor nu va fi suficient pentru construirea ori achiziționarea altor imobile.

Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au menționat pentru „Adevărul” problemele cu care s-au confruntat până acum.

Lotul 2 Boița – Cornetu este împărțit între Sibiu și Vâlcea, cel din urmă județ având cea mai mare parte din cei 31,3 km de tronson. Este secțiunea de pe Valea Oltului, considerată cea mai complexă și mai dificilă dintre toate cele cinci tronsoane. Prima localitate vâlceană prin care va trece Autostrada Sibiu – Pitești este Câineni.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: