Skip to content
Politică

Avalanșă în Bucegi. E posibil să existe două victime

Un bărbat a murit după ce a fost surprins de o avalanşă, duminică, pe un traseu din Masivul Bucegi, trupul său fiind descoperit de mai mulţi turişti care au încercat să-l resusciteze însă fără succes. Salvamontiştii au constatat că pe acel traseu există două urme de paşi de om, prin urmare nu exclud posibilitatea unei a doua victime.

Salvamontiştii din Buşteni au fost anunţaţi duminică, de către un grup de alpinişti că au descoperit, pe Valea Morarului din Masivul Bucegi, un bărbat surprins de avalanşă, a declarat pentru News.ro şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc. Potrivit acestuia, la momentul la care a fost găsit, bărbatul nu mai avea semne vitale, dar turiştii au încercat să îl resusciteze, însă fără rezultat.

Salvatorii montani au ajuns în zona în care se află trupul bărbatului şi vor încerca să îl recupereze în noaptea de duminică spre luni.

Gheorghe Haiduc a precizat că pe traseul pe care a urcat bărbatul mort au fost găsite două urme de paşi de om, iar în aceste condiţii salvamontiştii nu exclud posibilitatea ca bărbatul mort să fi fost însoţit de încă o persoană care este dispărută, potrivit news.ro

Zona unde s-a produs avalanşa este situată la peste 2200 de metri altitudine, iar în acea zonă stratul de zăpadă depăşeşte 20 de centimetri.

Toate traseele de mare altitudine din Bucegi au fost închise încă din luna noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *