Dacia se bucură de o popularitate tot mai crescută în Germania, cea mai mare piață auto din Europa, loculd e origine al unor branduri importante, între care liderul VW și mărcile din grupul cu același nume. În luna februarie, vânzările Dacia au crescut din nou cu peste 20%, ridicând cota de piață la aproape 3 procente, conform analizei Profit.ro
Dacia continuă să facă performanță în Germani, pe o piață concurențială, unde popularitatea unor mărci locale, precum VW, BMW sau Audi, dar și a mărcilor de import Ford sau Skoda, poate fi un obstacol dur pentru orice competitor. Cu un volum de 5.851 de autoturisme înmatriculate în luna februarie, Dacia a ajuns la 2,7% cotă de piață, peste cifrele înregistrate de Fiat, Volvo sau Kia și la mică distanță de Tesla sau Toyota.
Creșterea din februarie a fost de 22,1%, iar pe cele două luni care au trecut de la începutul anului, de 19,3%, corespunzător unui volum total de 12.482 autoturisme. Cota de piață pe ianuarie – februarie este chiar mai mare, 2,9%, apropiată de cea înregistrată de Ford sau Hyundai. Rezultatele Dacia sunt cu atât mai valoroase cu cât piața de autoturisme din Germania a crescut în luna februarie cu numai 5,4%, la un total de 217.388 unități, respectiv cu 11,8% pe cele două luni, în care au fost înmatriculate 430.941 autoturisme. Liderul pieței, VW, a avut o creștere mică în a doua lună a anului, 2,1%, iar pe ambele luni avansul este de 6,9%. Alte mărci germane, precum Mercedes și Audi, au deocamdată vânzări în scădere față de 2023, așa cum se întâmplă și la Ford, Tesla sau MINI.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News