Skip to content
Economic Știri

Avansul economic al României, cel mai bazat pe consum, dintre țările din regiune. Importurile, cea mai mare creștere din UE

Evening Standard

În perioada 2010-2018, România a înregistrat, conform datelor Eurostat, cel mai mare avans al produsului intern brut, între țările din Europa Centrală și de Est: 35%.

La nivelul UE, doar Malta ne devansează, cu 57%.

Țările din regiunea noastră au consemnat creșteri economice inferioare, în perioada amintită: 26% -Slovacia, 23% – Ungaria, 20% – Bulgaria.

La nivelul Uniunii Europene, avansul PIB mediu a fost de 9%, iar în zona euro de 5%, în aceeași perioadă.

Deși la prima vedere evoluția este una îmbucurătoare, cu care guvernele României ar trebui să se laude, lucrurile nu stau tocmai așa.

În aceași perioadă, țara noastră a înregistrat, conform statisticilor oficiale ale Comisie Europene, cel mai mare avans, între țările membre UE, în ceea ce privește atât cheltuielile pentu consumul final al gospodăriilor – 46%, cât și valoarea importurilor de bunuri și servicii: 95%.

Nu doar că avansul economic al României este bazat pe consum, dar țara noastră stă cel mai prost la acest capitol, între țările din regiunea noastră.

În timp ce discrepanța dintre avansul economic și cel al consumului este de 11%, pentru România, diferența este de doar 6% pentru Bulgaria, iar în cazul Ungariei și Slovaciei avansul consumului a fost mai mic decât creșterea economică: -2%, respectiv -14%.

Lucrurile stau mai prost pentru țara noastră și în ceea ce privește majorarea importului de bunuri și servicii, care în România au fost în 2018, comparativ cu 2010, cu 95% mai mari, în timp ce în alte țări din regiune avansul a fost de 78% – Lituania, 56% – Bulgaria sau 48% – Ungaria.

Ca o consecință directă, deficitul comercial al României a fost pe o tendință de permanentă creștere în perioada amintită, cu excepția anilor 2012 și 2013, când a stagnat și chiar a înregistrat o scădere semnificativă: 2010 – 9,5 mld euro, 2011 – 9,7 mld euro, 2012 – 9,7 mld euro, 2013 – 5,8 mld euro, 2014 – 6,1 mld euro, 2015 – 8,3 mld euro, 2016 – 9,9 mld euro, 2017 – 12,96 mld euro, 2018 – 15,1 mld euro.

Se remarcă un avansul accelerat al deficitului comercial în 2017 și 2018, pe fondul politicilor guvernelor PSD a majorarea semnificativă a salariiilor, fără ca aceasta să fie însoțită și de o creștere a prodictivității în economia românească.

Creșterea economică în legătură cu care se laudă guvernele României din ultimii ani a făcut de fapt din țara noastră un importator de bunuri și servicii, dezechlibrul balanței de plăți, în condițiile în care importurile devansează net exporturile în ultimii ani,  fiind unul din factorii importanți care contribuie la dezechilibrele structurale ale economiei autohtone.

Cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor cuprinde toate cheltuielile de bunuri și servicii realizate de către gospodării în vederea satisfacerii nevoilor individuale. Aceasta acoperă toate bunurile și serviciile destinate pieței, precum și consumul producției agricole și neagricole realizată pe cont propriu în cadrul gospodariilor și al serviciilor casnice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *