Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, afirmă că, prin prisma noilor legi care guvernează sistemul de educaţie, se schimbă structura şcolilor profesionale, iar la clasa a XI-a elevii de la filiera tehnologică vor primi un nivel de calificare care să le permită să intre pe piaţa muncii.
Ministrul Educaţiei a răspuns joi, 13 februarie, într-o transmisiune pe Facebook, la o întrebare privind eventuala închidere a şcolilor profesionale.
”Da, sunt regândite, vorbim despre filiera tehnologică, astfel încât, când ajungi în clasa a XI-a, să obţii nivelul de calificare 3 şi, dacă doreşti, să poţi să intri pe piaţa muncii, deci este clar că structura clasică pentru şcolile profesionale, prin prisma noilor legi pe care le avem, structura se schimbă”, a răspuns Daniel David.
El a fost întrebat şi dacă nu ar fi mai bine să se revină la structura pe trimestre a anului şcolar. Ministrul a explicat că ”o majoritate confortabilă” apreciază organizarea anului şcolar pe module, nu pe trimestre.
Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul Ministerului Educației, filiera tehnologică face parte din învățământul liceal. Filiera tehnologică a liceelor include profilurile tehnic, servicii, resurse naturale şi protecţia mediului. Separat de licee, există „învăţământ profesional, cu durata de minim 3 ani, organizat după finalizarea clasei a VIII-a”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News