Circulaţia trenurilor de metrou a fost reorganizată miercuri dimineaţa în sistem pendulă între staţiile Gara de Nord 2 – Griviţa, pe firul 1 (Magistrala 4), din cauza unei avarii la reţeaua electrică.
În aceste condiţii sunt înregistrate întârzieri minime de circa 2-3 minute, informează Metrorex într-un comunicat.
„Metrorex informează că astăzi, 24.03.2021, începând cu ora 8:51, din cauza lipsei de tensiune pe şina a 3 a, pe distanţa Griviţa – Basarab 2, circulaţia trenurilor a fost reorganizată în sistem pendulă între staţiile de metrou Gara de Nord 2 – Griviţa, pe firul 1, iar trenurile cu direcţia Străuleşti întorc la staţia Griviţa. Întârzierile înregistrate sunt minime, de circa 2-3 minute„, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, personalul Metrorex lucrează la remedierea avariei şi reluarea circulaţiei de metrou în condiţii depline de siguranţă, în cel mai scurt timp posibil, scrie agerpres.ro.