Skip to content
Politică

Avem confirmarea oficială: soţia fostului prefect de Mehedinţi a devenit funcţionar public FĂRĂ concurs EXCLUSIV DOCUMENT

Redacţia PSnews.ro a obţinut confirmarea oficială: Ana Drăghiea (născută Roşca), soţia fostului prefect de Mehedinţi Nicolae Drăghiea, a devenit funcţionar public FĂRĂ concurs.

Amintim că, la sfârşitul lunii martie, am prezentat informaţii neoficiale potrivit cărora, în 2005, cea care – zece ani mai târziu – avea să devină soţia lui Nicolae Drăghiea ajunsese, din dactilograf, funcţionar public debutant, însă fără a fi susţinut un concurs în acest sens. În 2005, Nicolae Drăghiea activa ca secretar general al Prefecturii Mehedinţi.

CITIŢI MAI MULTE AICI: Scandal în aparatul de stat. Cum ar fi ajuns funcţionar public fără concurs actuala şefă a AEP Mehedinţi EXCLUSIV SURSE

Interesul public pe care îl prezintă acest subiect derivă din faptul că Ana Roşca-Drăghiea este, în prezent, şefa Biroului Judeţean Mehedinţi din Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), ocupând această funcţie şi în perioada în care soţul activa ca prefect mehedinţean.

CITIŢI ŞI: ANI confirmă: pe prefectul de Mehedinţi îl poate paşte puşcăria / EXCLUSIV

Pe 23 martie, redacţia PSnews.ro a adresat prin e-mail Instituţiei Prefectului Judeţului Mehedinţi o solicitare în baza Legii nr. 544/2001, întrebând când a avut loc concursul prin care Anei Roşca i-a fost schimbată încadrarea din personal contractual în funcţionar public al Prefecturii.

Pe 25 martie, a fost emis un răspuns al Prefecturii Mehedinţi, care a ajuns la noi abia pe 7 aprilie, dintr-o eroare tehnică a Ministerului Afacerilor Interne (instituţie prin care Prefectura ne-a trimis răspunsul). Făcând click AICI, puteţi consulta documentul prin care Instituţia Prefectului ne înştiinţa nici mai mult, nici mai puţin decât că nu respectaserăm protocolul şi nu folosiserăm formularul on-line disponibil pe site-ul instituţiei. Ba mai mult: autorităţile dădeau de înţeles că subiectul solicitării noastre intra în categoria datelor personale, care „se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor”. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, aceeaşi instituţie menţiona că „persoanele care au acces la datele cuprinse în dosarul profesional au obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor cu caracter personal, în condiţiile legii”.

În aceeaşi zi (pe 7 aprilie), am revenit cu solicitarea iniţială, prin formularul on-line menţionat. Marţi, pe 24 mai, ne-a sosit răspunsul mult-aşteptat (disponibil AICI), dar care nu preciza exact dacă a existat sau nu un concurs prin care Ana Roşca a devenit funcţionar public.

Concret, autorii celui de-al doilea răspuns menţionează că „doamna Roşca Ana a fost numită în funcţie publică la nivelul instituţiei noastre prin ordin al prefectului, actul administrativ având drept temei legal prevederile art. XVI şi XVII din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici”.

După cum puteţi vedea, răspunsul sugerează că nu a fost vorba de niciun concurs. Pentru clarificări, l-am contactat pe subprefectul Andrei Stănişoară (unul dintre funcţionarii care semnează răspunsul).

Oficialul a declarat, miercuri, pentru PSnews.ro, că nu a existat niciun concurs.

„Conform legii de la acea dată care era în vigoare, a fost încadrată direct, fără concurs. Conform legii, e legal şi nu vreau să mă bănuiţi de vreun parti-pris, pentru că domnul Drăghiea pe mine m-a dat afară din Consiliul Local (e foarte interesant), a emis un ordin de încetare când eu eram consilier local, pe care eu l-am câştigat în instanţă: am câştigat suspendarea actului şi, dup-aia, anularea actului. Şi am şi cerut daune şi cheltuieli de judecată, pentru că m-a dat afară abuziv – instanţa mi-a dat câştig de cauză”, a afirmat, miercuri, pentru PSnews.ro, suprefectul Andrei Stănişoară.

Confruntat cu faptul că Legea nr.161/2003 nu prevede nimic despre încadrarea fără concurs în categoria funcţionarilor publici, subprefectul a răspuns: „Aşa a fost: au încadrat-o în baza unui ordin al ANFP-ului (Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – n.r.). Dar eu zic că ar trebui să cereţi la ANFP, pentru că ANFP-ul trebuie să aibă ordinul de încadrare – noi nu-l avem acolo. Dar, dacă cereţi la ANFP, o să vedeţi exact. Ei trebuie să-l aibă în copie – fără ANFP, nu se face. ANFP dă avizul de numire în funcţie”.

CITIŢI ŞI: Un inspector guvernamental, apolitic PRIN LEGE, se implică în bătălia PSD-PNL EXCLUSIV FOTO

Pe 30 martie, premierul Dacian Cioloş l-a înlocuit pe Nicolae Drăghiea cu Cristinel Pavel în calitate de prefect al judeţului Mehedinţi, numindu-l pe Drăghiea inspector guvernamental. Aşteptăm să vedem dacă va exista o măsură a autorităţilor şi în ceea ce priveşte transformarea, fără concurs, a Anei Roşca din salariat contractual în funcţionar public. Vom reveni de îndată ce vom avea o copie a ordinului de prefect sus-menţionat, precum şi a avizului ANFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *