Deplasarea Mirabel Grădinaru în Statele Unite ale Americii la summitul găzduit de Melania Trump a costat, în total, 31.379 de lei, conform informațiilor transmise de Administrația Prezidențială, la solicitarea Gândul.
Este vorba numai de costul biletelor de avion și diurna a două persoane din delegația, pentru că Administrația Prezidențială nu a decontat și cazarea. Costurile aferente cazării nu sunt precizate în răspuns, pentru că delegația, împreună cu Mirabela Grădinaru, cel mai probabil a înnoptat la Reședința Ambasadei României la Washington, cunoscută pentru că are foarte multe camere: 46.
Administrația Prezidențială a transmis un răspuns la solicitările privind deplasarea în Statele Unite a delegației din care a făcut parte Mirabela Grădinaru, în contextul controversei legate de statutul acesteia și de costurile aferente vizitei.
Potrivit instituției, costurile totale ale deplasării s-au ridicat la 31.379 de lei.
În ceea ce privește distribuția cheltuielilor în interiorul delegației, Administrația Prezidențială susține că pentru Mirabela Grădinaru a fost alocată suma de 8.967 de lei, în timp ce pentru restul delegației costurile au fost de 22.412 lei, bilete de avion și diurnă.
Instituția nu a oferit însă explicații suplimentare privind criteriile de repartizare a acestor sume.

Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News












