Îl știi pe nenea ăla care a lovit trei mașini în timpul unei crize de epilepsie petrecută la volan? Eu da. Face parte dintr-o familie mare, de vreo 600.000 de persoane. Atâția erau acum vreo 5 ani, când încercam să-mi ajut un prieten să obțină custodia unui copil pe care instanța o dăduse mamei, o persoană cu treijdă tulburări psihice. Printre altele, conducea mașina cu ochii închiși, cu copilul în ea, sau oprea brusc în intersecții pentru că nu-și mai aducea aminte cine este. Iar tatăl nu putea obține nici măcar suspendarea permisului pentru că Poliția nu avea acces la numele celor 600.000 de bolnavi cronici cu afecțiuni periculoase în trafic.
Nici acum nu are. Poți fi epileptic, dement sau orb, dacă ai un permis auto îl poți folosi mult și bine. Iar vizita medicală periodică, aia care ar trebui să arate ce probleme ai căpătat în timp, a fost și va rămâne o glumă. Nimeni nu face controlul pe bune. Verifică orice fișe ale oricăror șoferi de la orice firmă de transport persoane sau marfă din România. O să vezi sute de vize identice, aplicate în aceeași zi de aceeași clinică de profil.
Cum ar veni: poliția știe, instanțele știu, medicii știu că-s pline străzile de șoferi care pot ucide oricând, dar e mai profitabil ca lucrurile să rămână așa. Probabil n-o să scăpăm de asta decât când ministerul de Interne o să fie condus de un șmecher din Uber iar ministerul Sănătății de un șmecher din taximetrie.
N-aș fi scris textul ăsta dacă ieri nu m-aș fi întâlnit cu un prieten vechi, șofer de TIR. Mi-a povestit cum își iau ei viza medicală anuală, la o clinică de top din București: „În cinci minute. Strângem banii și dosarele, fumăm o țigară și apoi intrăm doar la oftalmologie, să ne vadă medicul. Să ne vadă la propriu, doar se uită la noi, așa, în grup, verificând dacă avem ochi. Cică acum niște ani i-a dat viza unui orb, a avut ceva probleme și nu mai vrea pocinoage”.
Ai reținut, da? „Dacă avem ochi”.
