Skip to content
Politică

Averile noilor deputați: de la ceasuri și tablouri de zeci de mii de euro, la spații goale în declarația de avere

facebook camera deputatilor

Chiar dacă parlamentarii și-au preluat mandatul încă din luna decembrie și mai au la dispoziție doar 3 zile pentru a-și depune declarațiile de avere – parlamentarii au la dispoziție 30 de zile de la preluarea mandatului pentru a-și depune declarațiile de avere și de interese – unii nu s-au grăbit să o facă nici până acum. Totuși, dintre cei care au făcut-o deja, câțiva se remarcă cu averile lor deloc de neglijat. Vă propun să trecem în revistă câțiva dintre aceștia.

Dorel-Gheorghe Acatrinei este la primul mandat de deputat. Acesta a candidat pe listele celor de la AUR și a intrat în Parlament după alegerile din 6 decembrie. Acatrinei are, potrivit declarației sale de avere, un teren intravilan și o casă în Suceava și deține ceasuri și bijuterii de 15.000 de euro. În afară de acestea, el mai are conturi care însumează peste 100.000 de lei.

Dumitrache Ileana-Cristina a intrat în Parlament, la Camera Deputaților, pe listele celor de la PSD. În declarația sa de avere, aceasta spune că nu deține nici terenuri, nici imobile. În schimb aceasta deține tablouri, bijuterii, icoane, mobilier, covoare și porțelanuri de 390.000 de euro. În plus, aceasta mai are în conturi peste 50.000 e euro și peste 100.000 de lei. În plus, aceasta a contribuit personal la campania electorală cu 133.800 de lei, adică peste 27.000 de euro. În mod curios, exact aceasta este suma pe care a dat-o în campanie și un alt deputat PSD, Patriciu Achimaș Cadariu (vezi AICI).

Cruşoveanu Marian a intrat în Parlament, tot la Camera Deputaților, pe listele celor de la PNL. În declarația sa de avere, deputatul spune că deține 6 terenuri – 2 în Constanța, 1 în Mamaia, 1 în Costinești, 1 Tuzla și altul în Delta Dunării. De asemenea, el mai deține 3 imobile – 2 în Constanța și una în Mamaia. Are bijuterii și pietre prețioase a căror valoare este cuprinsă între 20.000 și 30.000 de euro, plus ceasuri de 30.000 de euro și obiecte de artă de 4.000 de euro. În conturi are peste 100.000 de euro și peste 100.000 de lei.

Deputatul Ringo Dămureanu de la AUR nu stă nici el rău la capitolul avere. Potrivit declarației sale de avere, deputatul deține 2 terenuri în Novaci și 4 apartamente – 2 în Craiova și 2 în Lupeni. Are un singur autoturism, iar în conturi are în jur de 50.000 de lei.

Deputatul USR, Radu Ciornei are, potrivit declarației sale de avere, 7 terenuri și o casă de locuit în județul Suceava. El se remarcă printr-o colecție de artă populară bucovineană în valoare de 40.000 de euro. În conturi mai are puțin peste 40.000 de lei, 19.000 de dolari și 40.000 de euro.

De menționat că unii parlamentari, dacă ne-am lua după declarațiile lor de avere, ar rezulta că sunt săraci lipiți pământului. E cazul de pildă al deputatului AUR, Călin Balabașciuc, cel care a avut mari emoţii când a depus jurământul. Tânărul nu are însă emoţii pentru avere. Deputatul a declarat pe propria răspundere că nu deţine nimic. Documentul semnat de el, de la primul capitol la ultimul, conține doar spații goale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *