Averse, cu descărcări electrice şi, izolat, grindină şi vijelii, până joi seară. Temperaturile vor scădea semnificativ

Sursa: news.ro

Meteorologii anunţă că, până joi seară, vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi, izolat, de grindină şi vijelii, iar temperaturile vor scădea semnificativ. În Banat, sudul Crişanei, Transilvania şi în zonele montane va fi Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină şi vijelii, până miercuri. În zona Capitalei, vremea se va răci începând de miercuri dimineaţă şi va deveni instabilă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de marţi, de la ora 14.00, până joi, la ora 20.00.

În acest interval, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, la început în regiunile vestice şi centrale, apoi şi în rest. Aceasta se va manifesta prin averse, trecător descărcări electrice şi izolat grindină şi vijelii, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi, local, de 15…20 l/mp şi izolat de 30…40 l/mp.

Vântul va avea, local şi temporar, intensificări, marţi în toate zonele, iar miercuri cu precădere în sud-est, cu viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h. Vremea se va răci semnificativ, iar de miercuri după-amiază, la altitudini de peste 1.500 de metri precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Totodată, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă de marţi, de la ora 15.00, până miercuri, la aceeaşi oră, în Banat, sudul Crişanei, Transilvania şi în zonele montane.

”În intervalul menţionat, în Banat, sudul Crişanei, Transilvania şi în zonele montane, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 55…70 km/h, izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, au arătat aceştia.

Codul galben vizează judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi unele zone ale judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Bihor.

În zona municipiului Bucureşti, de marţi, de la ora 14.00, până miercuri, la ora 9.00, vremea va fi în continuare cu mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată, cu o temperatură maximă în jurul a 30 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul nopţii când va creşte probabilitatea pentru averse slabe. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura minimă va fi de 14…16 grade.

De miercuri dimineaţă până joi, la ora 9.00, vremea va fi în general instabilă şi se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse, cel mai probabil după orele amiezii însoţite şi de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: