România este vulnerabilă la o gamă largă de dezastre naturale induse sau accentuate de schimbările climatice, în special la inundații și secetă, ceea ce expune țara la riscuri macro-fiscale semnificative, arată raportul de țară privind clima și dezvoltarea, realizat de Banca Mondială.
Pierderile medii anuale cauzate de inundații ar putea ajunge la 1,7 miliarde de euro, iar seceta din 2022, când sute de localități au avut nevoie de cisterne pentru a se alimenta cu apă, a fost un mesager al provocărilor care vor urma. Peste 660.000 de români sunt expuși la riscul de furtuni și 150.000 la riscul de inundații, scrie Hotnews.ro.
Expunerea la riscul de inundații, deja considerabilă în majoritatea țării, este prevăzută să crească pe fondul schimbărilor climatice, spun experții Băncii Mondiale. În ansamblu, România a înregistrat pierderi estimate de 12 miliarde de euro (dintre care 99% neasigurate) și peste 1.300 de victime ca urmare a fenomenelor climatice și hidro-meteorologice începând cu anul 1980 — printre care 36 de inundații pe râuri, care au afectat 368.000 de oameni, cauzând 403 decese și pagube de 2,6 miliarde EUR, precum și 11 fenomene de ger și opt fenomene de caniculă.
Conform Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene (JRC), peste 660.000 de persoane din România sunt expuse la riscul de furtună, pagubele anuale estimate fiind de 83 milioane EUR. Pagubele potențiale rezultate pentru activele de capital natural, fizic și uman pot să afecteze creșterea economică și să aprofundeze inegalitatea, întrucât județele mai sărace din România și segmentele vulnerabile de populație care locuiesc în aceste spații sunt afectate în mod disproporționat de riscul de dezastre.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News