Consilierul lui Ponta condamnă demersul de suspendare a lui Băsescu

Consilierul premierului Victor Ponta spune că propunerea de suspendare a preşedintelui, făcută de Călin Popescu Tăriceanu, ”nu este o idee înţeleaptă”.

„Părerea mea, personală, analitică, este că nu e bine, pentru că îl victimizează pe Băsescu şi aduce voturi pe plaja lui electorală, pentru persoana pe care o susţine. Normal ar fi să-l lase în pace, că mai sunt trei luni şi i se termină mandatul şi iese din viaţa politică. Sunt prieten cu Tăriceanu, de multe ori face lucruri bune, dar aceasta nu cred că e o idee înţeleaptă. Deci, ar trebui să îl lase în pace pe Băsescu. Nu ştiu cum ar vota parlamentarii UDMR la propunerea de suspendare”, a arătat Gyorgy Frunda, potrivit Mediafax.

Preşedintele Senatului, liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu, propune iniţierea procedurii de suspendare şi demitere a preşedintelui Băsescu, el avansând şi un calendar, vizând suspendare în preajma datei de 23 septembrie şi referendum de demitere în 2 noiembrie, ziua primului tur al prezidenţialelor.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: