Skip to content
Politică

Avertisment negru de la Kovesi: „Există riscul ca DNA să fie afectată după alegeri”

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, declară într-un interviu acordat publicației franceze „L’Express” că există riscul ca independența instituției pe care o conduce să fie afectată odată cu schimbarea de putere de la Cotroceni, dar spune că DNA are doi aliați de nădejde.

„Am fost numită de actualul președinte, la propunerea premierului. Dacă succesorii lor nu ne susțin în lupta anticorupție, totul va fi pierdut. Riscul există, într-adevăr, dar avem doi aliați de nădejde. Mai întâi, Uniunea Europeană, care joacă rolul unui gardian. În urmă cu câteva luni, a fost cât pe ce să fie votată o lege care ne-ar fi împiedicat să-i anchetăm pe deputați, senatori sau primari suspecți de fapte de corupșie. Grație Bruxelles-ului și diplomaților occidentali, această lege nu a trecut. Apoi, societatea civilă constituie cea mai bună protecție a noastră”, a declarat Laura Codruța Kovesi în interviul pentru L’Express.

Ea a fost întrebată dacă se teme că viitorul preşedinte ar putea afecta independenţa DNA. Jurnalistul care o intervievează pe șefa DNA notează, în context, că premierul Victor Ponta este candidat al PSD, partid ai cărui mai mulți membri marcanți fac în prezent obiectul unor investigații.

Nu trece o săptămână fără să izbucnească un nou scandal de corupție în România, scrie publicația franceză. Este un efect al primului tur al alegerilor prezidențiale, din 2 noiembrie? Sau o mișcare de profunzime, care corespunde unei adevărate bulversări a societății române? se întreabă L’Express, care menționează că șefa DNA iese rar să vorbească public. A făcut-o, totuși, pentru L’Express, iar publicaţia rezumă astfel explicațiile date de Laura Codruța Kovesi: lucrurile se schimbă în România, una dintre țările cele mai sărace și cele mai corupte ale Uniunii Europene.

L’Express: Miniștri, senatori, primari, deputați….Nimeni nu pare, astăzi, să mai scape de justiție. Începutul unei „mari curățenii”

Laura Codruța Kovesi: Poporul român aștepta asta de mai mulți ani. În sfârșit, statul se angajează în lupta împotriva corupției! O muncă dificilă: mai întâi trebui dovedit populației că justiția este, astăzi, independentă de cine e la putere. Acest lucru s-a făcut. Ministru sau simplu cetățean, toată lumea este astăzi tratată la fel. Și, mai important, sunt pronunțate pedepse cu închisoarea – până la zece ani, în cazul dosarelor cele mai grele. Când românii văd oameni politici în spatele gratiilor, ei spun că lucrurile se schimbă cu adevărat în țara lor. În consecință, peste 50 la sută din populație are încredere în noi, potrivit unui sondaj recent. Este încurajator.

2 comentarii la “Avertisment negru de la Kovesi: „Există riscul ca DNA să fie afectată după alegeri”

  1. Tupeista si nerusinata, ca orice alt basist … Pleaca, madame, la partidul lui Basescu, ala pe care refuzi sa il anchetezi vreodata … Nu mai face campanie electorala pentru Basescu cu arestari exact in campania electorala …

  2. @Florin – cei anchetați de DNA au in spate acte grave de corupție și tunuri grele date și din banii tăi. PSD a fost timp de trei mandate la conducerea României. De ce nu aveam și pe vremea aceea arestări și condamnări în masă? Îți spun eu de ce: pentru ca nu puteau să se bage pe ei înșiși la puscarie! Asta, ca să pricepi și tu (dacă ai capacitatea).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *