Skip to content
Politică

Avertismentul ambasadorului Germaniei la București: unele forţe politice din România consideră oportună discreditarea rolului minorităţii germane

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti îi critică pe liderii PSD pentru discursurile antieuropene pe care le au în ultimul timp. Cord Meier-Klodt spune că social-democraţii denigrează prin afirmaţiilor lor inclusiv minoritatea germană din România, minoritate care este loială pământului românesc pe care trăieşte.

Prezent la un eveniment la Mediaş, ambasadorul Germaniei la Bucureşti a lăsat diplomaţia la o parte şi a arătat cu degetul spre liderii PSD şi spre discursul lor total antieuropean. Discurs care se îndreaptă şi spre minoritatea germană din România.

”Anul acesta, aniversăm în mod deosebit 100 de ani de la adeziunea unor comunităţi etnice şi minorităţi la noul stat. Votul germanilor din Bucovina, din noiembrie 1918, a fost urmat, la 8 ianuarie 1919, de Adunarea Saşilor de la Mediaş, apoi de adeziunile germanilor din Basarabia şi ale şvabilor bănăţeni. Acestea reprezintă evenimente de amploare, festive şi pline de simboluri în istoria noului stat. În orice condiţii. Însă, în contextul politic actual, în care unele forţe din ţară continuă să considere oportună discreditarea rolului minorităţii germane în această Românie comună, aceste evenimente sunt mai relevante decât oricând”, a declarat ambasadorul cu prilejul Simpozionului „Hotărârea de Adeziune a Saşilor la Unirea cu România la 100 de ani”, informează Agerpres.

Cord Meier-Klodt a ţinut să reamintească puterii de la Bucureşti că Germania este unul dintre cei mai importanţi parteneri ai României.

„În prezent, Germania este unul dintre cei mai importanţi parteneri ai României. În aproape orice privinţă. Iar acest lucru se datorează, în esenţă, influenţei minorităţii germane, existenţei acesteia ca grup etnic autohton pe aceste frumoase meleaguri şi până la deja proverbialul său „rol de punte” între ţările noastre astăzi, la care face referire şi Tratatul de prietenie româno-german din anul 1992. Poate exista un semn mai convingător de apreciere a acestei moşteniri din partea întregii populaţii, decât faptul că, în prezent, cererea privind limba germană şi tot ceea ce este german este mai mare decât oricând? De ce este aşa? Pentru că mulţi – părinţi, elevi, studenţi, ucenici – o consideră ca pe o cheie a succesului în viaţă. Este vorba despre valori, despre şanse şi perspective – aici, în ţară, în Europa noastră comună şi în plan internaţional”, a mai declarat ambasadorul Germaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *