Avertismentul medicilor: boala de care suferă tot mai mulți români

medic
Sursa foto: Pixabay

Medicii trag un semnal de alarmă cu privire la o boală de care suferă tot mai mulți români, strâns legată de stilul de viață sedentar. Este vorba de Sindromul Metabolic (SM), considerat dintre cele mai importante cauze a bolilor cardiovasculare.

Potrivit dr. Alexandru Nechifor, medic specialist în medicină internă, cauzele și mecanismele care duc la apariția sindromului metabolic sunt complexe și implică o serie de interacțiuni între factori genetici, metabolici și de mediu. Acest sindrom este cel mai strâns legat de excesul ponderal, sedentarism, care duce la apariția rezistenței la insulină.

Dr. Alexandru Nechifor: Sindromul metabolic se referă la prezența a cel puțin trei dintre următoarele afecțiuni: hipertensiunea arterială, toleranța scăzută la glucoză, excesul de grăsime ponderală în jurul taliei, niveluri peste normal ale trigliceridelor și nivele scăzute ale HDL (așa-numitul colesterol bun).

Dacă suferi de sindrom metabolic sau de una din componențele sale, schimbările majore în stilul de viată pot să întârzie și chiar să prevină dezvoltarea problemelor de sănătate severe. Sindromul metabolic este strâns legat de excesul ponderal și de stilul de viață sedentar. Sindromul metabolic este, de asemenea, asociat cu rezistența la insulină.

Rezistența la insulină este o caracteristică centrală a sindromului metabolic. Aceasta înseamnă că celulele nu mai răspund corespunzător la acțiunea insulinei. Ceea ce duce la creșterea nivelului de zahăr din sânge și la dificultatea organismului de a metaboliza glucoza.

Sindromul metabolic poate fi asimptomatic, dar poate fi asociat cu simptome precum creșterea în greutate, oboseală, sete excesivă, urinare frecventă și hipertensiune arterială.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: