Avertismentul sindicatelor din Educație, după modificările anunțate: „Să nu fim tot noi sacrificații «de serviciu»!”

Sursa foto: pinterest

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” critică public măsurile propuse de ministrul Educației, Daniel David, în noul său mandat, printre care și intenția de a crește norma didactică de predare cu până la două ore. Sindicaliștii avertizează că vor demara proteste de amploare. Tot astăzi, studenții au anunțat proteste, față de modificările privind bursele școlare.

Sindicatele din educație resping ferm propunerea de majorare a normei de predare, pe care o consideră o suprasolicitare suplimentară într-un sistem deja încărcat.

Profesorii amintesc că, pe lângă cele 18 ore de predare, au și ore remediale, activități de consiliere, pregătire pentru olimpiade, activități extracurriculare și documentație pentru burse.

„Printre măsurile anunțate este și cea conform căreia ar urma să crească norma didactică de predare cu maximum 2 ore, lucru pe care îl respingem, având în vedere consecințele acesteia”, scriu sindicaliștii în comunicat.

„Ceea ce Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării propun nu este doar un set de măsuri politice, ci reglementări care vor influența direct salarizarea noastră, condițiile de muncă, finanțarea educației și chiar statutul și demnitatea profesiei didactice. NOI am ajuns pentru EI doar niște cifre într-o filă contabilă. În timp ce EI își văd liniștiți de treabă, de sinecurile politice, pe NOI ne obligă să suportăm costurile exceselor lor, diminuându-ne veniturile”, atrage atenția Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Profesorii amenință cu „proteste de amploare”, în lipsa unor soluții.

„Sperăm ca EI să identifice măsurile și sursele corecte, care să conducă la diminuarea deficitului bugetar, astfel încât să nu fim tot NOI sacrificații „de serviciu”! Dacă guvernanții nu vor înțelege importanța educației, trebuie o mobilizare masivă din partea noastră, a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare”.

Modificările anunțate de ministrul Educației

În mesajul său de început de mandat, ministrul Daniel David a anunțat că intenționează să propună creșterea normei didactice cu până la două ore pe săptămână, în funcție de mai mulți factori precum vechimea, fragmentarea normei sau numărul elevilor cu CES din clasă.

„Voi propune ca valorile stabilite prin lege să poată să fie crescute cu maximum 2 ore, printr-o metodologie a ministerului, în funcție de diverse criterii (…), pe care le voi discuta și cu partenerii de dialog social”, a declarat ministrul într-un comunicat.

Degrevările pentru vechime se vor face din timpul nedidactic, funcțiile de conducere vor beneficia de degrevări de aproximativ 30%, iar plata cu ora va fi corelată cu timpul total de muncă.

În același comunicat, ministerul vorbește și despre schimbări legate de bursele școlare, ceea ce a provocat nemulțumire în rândul elevilor și studenților, care au anunțat, la rândul lor, proteste.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: