ANM a emis cod portocaliu și galben de vânt puternic, viscol și ninsori pentru mai multe regiuni din țară.
Începând de sâmbătă, de la ora 10:00, intră în vigoare un cod portocaliu de viscol puternic în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Occidentali. Avertizarea expiră duminică, la ora 03:00.
În zona înaltă a Carpaților Meridionali și Occidentali (în general la peste 1.500 m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă și zăpadă troienită.
Potrivit meteorologilor, de sâmbătă, de la ora 10:00, și până duminică, la ora 03:00, este în vigoare un cod galben de intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, viscol și ninsori moderate cantitativ la munte și ninsori viscolite în Maramureș și Transilvania.
Vor fi intervale în care vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…60 km/h. Pe parcursul zilei în Oltenia, Muntenia și Transilvania local vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la munte vor fi viteze de 90…100 km/h.
În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (20…30 l/mp), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. În Maramureș și Transilvania temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă.
Pe arii restrânse, ninsori viscolite vor fi și în Moldova, Crișana și în Banat.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News