Avertizare meteo: Se anunță două zile de ninsori și vânt puternic

Dupa cateva zile cu vreme de primavara, iarna da semne ca se intoarce.

Astfel, potrivit meteorologilor vremea se va răci în toată țara.

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului și ninsori viscolite la munte în perioada 10 februarie, ora 10 – 11 februarie, ora 14.

Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în Banat, Crişana şi Dobrogea, unde rafalele vor depăşi 50…60 km/h, potrivit meteoromânia.ro. La munte, în special în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 70…80 km/h.

Începând din după-amiaza zilei de miercuri 10 februarie, aria precipitaţiilor se va extinde, iar în zonele de deal şi de munte se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 10…15 l/mp şi izolat 30 l/mp.

În nord-vest şi centru se vor semnala precipitaţii mixte, iar la munte se va depune strat nou de zăpadă şi ninsoarea va fi viscolită, potrivit unor surse citate de B1.ro

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: