Avocat din cadrul Baroului Bucureşti,cercetat pentru incitare la ură:”Dacă îndrăzniţi să faceţi ceva,vă călcăm pe cap”

Sursa foto: monitorul.fisc

Un avocat din cadrul Baroului Bucureşti este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru incitare la violenţă, după ce, în cadrul protestului din 24 ianuarie din Piaţa Victoriei, a făcut mai multe afirmaţii de genul: ”dacă îndrăzniţi să faceţi ceva, vă călcăm pe cap”, “chiar vreţi să punem mâna pe ciomege”. Ulterior, într-o postare pe TikTok, avocatul a declarat, printre altele: ”Măturăm cu voi pe jos, mă! Feriţi-vă de furia poporului! Feriţi-vă, că va fi jale”.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au transmis, joi, că un avocat în Baroul Bucureşti este anchetat pentru comiterea infracţiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare în formă continuată.

”În fapt, în perioada 24.01.2025 – 26.01.2025, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi determinate în baza aceluiaşi mobil, respectiv manifestarea susţinerii faţă de un candidat la alegerile prezidenţiale din România şi dezaprobarea faţă de un partid politic, inculpatul a incitat publicul la acte de violenţă împotriva unei categorii de persoane definite pe criterii de apartenenţă politică”, a transmis, joi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Anchetatorii au stabilit că, în cadrul evenimentului de protest din 24 ianuarie 2025, din Piaţa Victoriei, avocatul a rostit următorul discurs:  ”Vrem pe el, atât! Bă! Voi dacă nu… Dacă încercaţi ceva împotriva acestui om, nesocotiţi voinţa noastră! Vă călcăm pe cap! Dacă îndrăzniţi să faceţi ceva… vă călcăm pe cap! Păi, vă jucaţi, mă, cu noi? (…) Unde eşti mă, bărbatule? Vino, mă, aicea la o horă! Să facem bătaia! (…) Vino, mă, bărbatule aicea! Oricum o să ajungem şi la (…) în curând! Nu mai rămâne nimic din sediul ăla al vostru, mă! O să vedeţi că acum suntem aşa o mie, două, cât or să fie! Dar, o să fim mai mulţi! Şi mai mulţi! Bă, chiar vreţi să punem mâna pe ciomege! Păi! Vă scoatem mă cu ciomege! Dacă ne rugaţi, venim imediat!”

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: