Skip to content
Politică

Avocatul Chiriță: Premierul Cioloș nu a avut impact pozitiv asupra funcționării Justiției

cotidianul.ro

Avocatul Radu Chiriță a ținut să facă public motivul pentru care nu a vrut să participe la dejunul de lucru organizat, cu mai mulți avocați, de formațiunea condusă de Dacian Cioloș, Mișcarea România Împreună.

Deşi valorile pe care organizaţia dv. le afirmă la nivel de principiu sunt apropiate de cele ale mele, mi-e greu să spun că susţin o bună parte din acţiunile sau demersurile dv. ori la echipei dv. în ceea ce priveşte justiţia (…) În zona justiţiei consider că aţi fost de prea multe ori în eroare atât în perioada în care aţi condus guvernul român, cât şi ulterior.

Consider că mandatul dv. de prim ministru nu a avut vreun impact pozitiv asupra funcţionării sistemului de justiţiei. Consider, în egală măsură, că dna. Prună a fost unul dintre cei mai slabi miniştri ai justiţiei, probabil de la Rodica Stănoiu încoace. Vă amintesc că în timpul mandatului dv. s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care au fost modificate o mulţime de prevederi ale codului de procedură penală, fără nicio dezbatere publică şi, cu puţine excepţii, fără a exista vreo urgenţă. O parte din modificări erau impuse de necesitatea de a respecta deciziile CCR, însă multe altele au fost adoptate la propunerea parchetelor şi au avut ca efect diminuarea protecţiei oferite drepturilor suspecţilor. Eu consider că legislaţia procesual penală nu trebuie adoptată pentru a face procedura comodă procurorilor, ci pentru a proteja suspecţii de eventuale abuzuri ale procurorilor. De asemenea, în timpul mandatului dv. au fost pronunţate decizii ale CCR pe care aveaţi obligaţia în 45 de zile să le puneţi în aplicare. Chiar dacă unele dintre ele nu erau foarte populare – în special decizia privitoare la abuzul în serviciu – preeminenţa dreptului vă crea această obligaţie, pe care aţi omis să v-o îndepliniţi.

Sistemul judiciar trebuie scos de sub orice formă de influenţe şi de presiune. (Şi) în mandatul dv. şi al doamnei Prună subiecte precum arhiva SIPA sau legăturile SRI, DIPI etc. cu sistemul de justiţie au fost ocolite şi rămase nerezolvate. Degeaba creăm mecanisme de asigurare a independenţei sistemului de justiţie faţă de executiv ori legislativ, dacă menţinem potenţiale instrumente de şantaj – arhiva SIPA – sau de participare nelegală şi non-democratică a serviciilor la actele de justiţie”, și-a explicat Radu Chiriță poziția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *