PSnews

Ultima Oră

Avocatul Curții Europene, veste surprinzătoare pentru un cuplu gay româno-american

Veste surprinzătoare pentru un cuplu gay româno-american format din Adrian Coman și Robert Clabourn Hamilton.

Cei doi au locuit împreună timp de patru ani în Statele Unite înainte de a se căsători la Bruxelles în 2010.

În 2012, Adrian Coman și soțul său au solicitat autorităților române eliberarea documentelor necesare pentru a putea lucra și locui în România. Cererea se întemeia pe directiva UE privind exercitarea liberei circulații, dar autoritățile române au refuzat americanului  acest drept de ședere.

În acest context, avocatul general al Curții Europene de Justiție, Melchior Wathelet, precizează acum că problema juridică aflată în centrul litigiului nu este cea a legalizării căsătoriei între persoane de același sex, ci cea a liberei circulații a cetățenilor Uniunii.

«Or, deși statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria între persoanele de același sex în ordinea lor juridică internă, ele trebuie să respecte obligațiile care le revin în temeiul libertății de circulație a cetățenilor Uniunii» , mai precizează avocatul general în propunere facută Curții, potrivit Rfi.ro

În plus, el face acum referire si la Curtea europeană a drepturilor omului (CEDO) care a recunoscut cuplurilor homosexuale dreptul de a avea o viață de familie și de a obține o recunoaștere legală ca și protecția juridică a cuplului lor.

CEDO a mai considerat că, în domeniul reîntregirii familiei, obiectivul care constă în protecția familiei tradiționale nu poate justifica o discriminare pe motive de orientare sexuală.

Prin urmare, avocatul general este de părere că noțiunea de „soț” în sensul directivei cuprinde și soții de același sex.

Avocatul Curții de Justiție Europeană dă astfel câștig de cauză cuplului româno-american și spune că Robert Clabourn Hamilton poate locui în mod permanent pe teritoriul României. Verdictul este așteptat în câteva luni, Curtea putând să țină cont sau nu de propunerea avocatului general.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi