Skip to content
Politică

Avocatul Gheorghe Iancu, concluzii dure după interviul lui Augustin Lazăr în „Le Monde”: Sistemul judiciar s-a făcut de râs

Nu eram pregătiți să suportăm o astfel de presiune autocratică” – sub acest titlu-citat, cotidianul „Le Monde” publică în ediția tipărită pentru 1-2 ianuarie 2019 un interviu cu procurorul general al României, Augustin Lazăr. Interviul este pe aceeași pagină 3 – cea mai citită – unde publicația de stânga mai are un amplu articol despre România, cu ocazia preluării președinției Consiliului UE.

În acest context, redacția PSNews a luat legătura cu fostul avocat al poporului Gheorghe Iancu pentru a trage unele concluzii  în urma declarațiilor lui Augustin Lazăr din cotidianul „Le Monde”.

Astfel, fostul avocat al poprului este de părere că „ orgoliile care se manifestă în clipa aceasta, ocolesc realitatea. Aceleași lucruri de văd și la ministrul Justiției, și la Lazăr”. De asemena, acesta consideră că întregul sistemul judiciar din România s-a făcut de râs și că la ora actuală totul este un haos creat de oameni care se cred importanți și mari.

Procedura de contencios administrativ pe care dumnealui o pune în primul rând în față, este o procedură care teritorial are o competență teritorială și una materială. Merial, în sensul că, cine judecă, sau teritorial, care din teritoriu sunt cele care pot judeca așa ceva. Până la urmă, domnul Augustin Zegrean nu a făcut decât să abuzeze de funcția pe care a avut-o  pentru că el s-a adresat la Alba Iulia, cu această cerere, de contencios administrativ, dar competența teritorială este a sediului unde se află instituția pe care o reclamă, și nicidecum Alba Iulia. Este Bucureștiul. Probabil că la București a găsit o înțelgere și Bucureștiul și-a declinat competența către Alba Iulia. Acum, Curtea Supremă trebuie să dea un regulator de competeță între Alba Iulia și București. să-i judece cauza. Ca să lămurim această problemă. 

Legat de destituirea lui Lazăr pe baza referatului făcut de către ministrul Justiției. Cât privește ministrul Justiției, dumnealui, foarte serios, a spus că a descoperit printre acte o ordonanță a procurorului prin care acest domn Lazăr, procurorul general,  îl scotea pe Iohannis de sub urmărire. Nu este dată de el. A doua zi a spus gata, vine și o pune pe masă. A confundat, cred că nici nu s-a uitat peste dosar domnul ministru al Justiției. Ordonanța nu este a lui. Până la urmă ministrul Justiției  nu a recunoscut, dar a rezultat din toate actele. Era o chestiune foarte importantă pentru destituirea lui Lazăr. Ca urmare, orgoliile care se manifestă în clipa aceasta, ocolesc realitatea. Aceleași lucruri de văd și la ministrul Justiției, și la Lazăr.

Apropo de sistemul judiciar, s-a făcut de râs, întreg sistemul judiciar. După ce s-a pronunțat CCR, nu spunem dacă este reală sau nu este reală. Eu zic că este reală decizia Curții, în sensul că judecătorii din completul de cinci judecători trebuiesc trași la sorți și nicidecum de ales de către președintele Curții. Vă dați seama cam care este părerea atunci când președintele Curții, fiind de o anumită parte politică, trage la sorți cei cinci judecători. Îi trage, nu trage, îi numește pe cei pe care îi dorește. Atunci legea, aceasta modificată, s-a pronunțat, în sensul că ei, trebuie să fie trași la sorți. Ea s-a apucat să tragă la sorți în aroganța ei, fără ca decizia CCR să fie publicată. Bineînțeles că toată lumea a reacționat. Nu poți să tragi la sorți pe baza u ei decizii a Curții care nici nu este publicată. Spune Constituția, că intră în vigoare la data publicării. Mai mult, ca să vă arăt haosul care există în justiție. Judecătorul nu trebuie să se supună deciziei Curții, ci legii, nu deciziei curții. Așa spune Constituția. Ea s-a apucat să spună că pe baza deciziei trage la sorți. Nu este adevărat. Legea trebuie aplicată. Legea care era modificată, dar nu intrase în vigoare,pentru că ea fusese atacată la CCR, iar decizia Curții nu fusese publicată și ca urmare, nici legea modificată nu a fost publicată. Ca urmare, este un haos, puțin spus haos, făcut de oameni care habar nu au, dar care se dau imporanți, se dau mari”, a declarat în exclusivitate pentru PSNews, Gheorghe Iancu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *