Avocatul lui Viorel Pașca la Curtea de Apel: „DIICOT nu a identificat cele 210 presupuse victime”

Apărătorul lui Viorel Pașca, Răzvan Doseanu, a declarat, joi, la Curtea de Apel București, că procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru trafic de persoane fără a identifica cele 210 presupuse victime invocate în dosarul Dumbrava, din Bihor. Doseanu a susținut că Tribunalul București a respins deja propunerea de arestare tocmai din cauza lipsei unui standard probatoriu suficient.

Avocatul lui Viorel Pașca, Răzvan Doseanu, a declarat, joi, la Curtea de Apel București, că Apărarea va solicita menținerea deciziei Tribunalului București de respingere a propunerii de arestare preventivă, pe motiv că dosarul Dumbrava nu conține suficiente probe care să justifice o astfel de măsură.

„Așteptările noastre sunt să se facă o analiză corectă, pe exact ce este în dosar și pe probele existente, iar soluția să fie dată strict în raport cu acuzațiile concrete pentru care se cere arestarea preventivă”, a afirmat avocatul.

Acesta a susținut că instanța de fond a reținut deja existența unor deficiențe în argumentația procurorilor, în special în ceea ce privește acuzația de trafic de persoane.

„Judecătorul de drepturi și libertăți a arătat că există o carență esențială a propunerii de arestare preventivă: s-a solicitat arestarea pentru trafic de persoane cu referire la 210 presupuse victime care nu au fost identificate până în prezent. Nu putem să ne apărăm în raport cu victime virtuale”, a spus avocatul.

Potrivit acestuia, cele 210 persoane la care fac referire anchetatorii ar reprezenta un interval de aproximativ cinci ani și jumătate și nu s-ar suprapune neapărat cu cele 409 persoane relocate în urma descinderilor.

Răzvan Doseanu a mai precizat că, dintre cele 409 persoane evaluate după intervenția autorităților, 128 prezentau diferite tipuri de dizabilități psihice, subliniind însă că acest lucru nu înseamnă automat lipsa capacității de exercițiu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: