Skip to content
București Societate

Avocatul Poporului a deschis un dosar cu privire la poluarea din București. Cere informații de la mai multe instituții, printre care și Primăria Generală

Inquam Photos / Octav Ganea

Avocatul Poporului a deschis un dosar cu privire la situația poluării aerului din București în urma primirii a 54 de petiții prin care a fost semnalată problema și a solicitat informații pe această temă mai multor instituții, printre care Primăria Capitalei și Garda de Mediu.

Avocatul Poporului a deschis dosar și solicită informații Primăriei Municipiului București, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Gărzii Naționale de Mediu și Ministerului Mediului, Apelor și pădurilor cu privire la situația semnalată în 54 de petiții adresate instituției, referitoare la situația poluării aerului la nivelul municipiului București, insistându-se asupra depășirilor concentrațiilor maxime admise de poluanți în aer, înregistrate la data de 4 ianuarie 2020”, a transmis instituția într-un comunicat de presă.

Pe 5 ianuarie, consilierul general al USR Octavian Berceanu a postat pe Facebook o scrisoare deschisă adresată ministrului Mediului, Costel Alexe, în care afirmă că măsurătorile parametrilor calităţii aerului respirat din Sydney şi Bucureşti au „valori comparabile”, scrie g4media.ro.

Ministrul Mediului spunea pe 6 ianuarie că depăşirile normelor de poluare există, sunt din ce în ce mai mari de la an la an şi toate administraţiile publice din România trebuie să implementeze planurile de măsuri privind îmbunătăţirea calităţii aerului.

Primarul general, Gabriela Firea, declara tot atunci că a luat măsuri privind îmbunătăţirea calităţii aerului în Capitală, dar consideră că nu se poate recupera în 36 de luni ce nu s-a făcut în zeci de ani.

În legătură cu informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la valorile înregistrate pentru poluanţii PM2,5 şi PM10 de către reţelele independente de măsurare a calităţii aerului, Primăria Municipiului Bucureşti preciza că aceste reţele nu sunt autorizate/omologate de Ministerul Mediului.

Pe 13 ianuarie, ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat că în una din cinci zile, bucureștenii respiră aer cu depășiri ale gradului de poluare maximum admis și că municipalitatea va plăti sute de mii de euro până când situația va fi remediată:

Nu știu cum au primit bucureștenii invitația doamnei Firea și care au simțit cum se schimbă viața în București. Rolul oricărei administrații este să asigure condiții de viață tuturor bucureștenilor (…) Poluarea din București a fost din ce în ce mai mare și alarmantă de la an la an (…) Primăria Capitalei, care nu a reușit să convingă Comisia Europeană că situația se îmbunătățește, și care se află în situația de contencios acum, așteaptă verdictul comisiei. Amenda va fi între 100.000 și 400.000 de euro până când situația va fi remediată”, a transmis Costel Alexa.

E alarmant ca de la an la an să avem atât de multe zile cu depășiri (ale limitei maxime de poluare, n.red.). În 2013 am avut 24 de zile cu depășiri. În 2018 avem peste 70 de zile. Asta înseamnă că 1 din 5 zile bucureștenii respiră aer cu depășiri ale poluării (…) Plângerea penală împotriva mea nici nu îi însănătoșește pe bucureșteni, nici nu îmbunătățește aerul din București”, a mai spus ministrul Mediului.

Ministrul Mediului a semnalat faptul că în ultima jumătate de deceniu, Garda de Mediu nu a emis nicio sancțiune Primăriei Capitalei în ce privește poluarea masivă din București, deși au existat mai multe sesizări.

În ultimii 5 ani, Garda de Mediu nu a sancționat niciodată Primăria Capitalei. Nici măcar o sancțiune”, a declarat Alexa.

Ministrul Mediului a mai precizat că șeful Gărzii de Mediu va fi schimbat în curând și că viitorul șef va fi funcționar public, deci fără apartenență politică, dar a refuzat să dezvăluie identitatea acestuia:

Ne dorim o persoană care să aibă un profil care să corespundă așteptărilor cetățenilor și să aducă plus valoare. Trebuie făcută prevenție, dar trebuie și sancțiuni unde au existat derapaje. Astăzi nu iau în calcul și n-ar avea cum să ajungă șef al Gărzii de Mediu un om politic pentru că este funcționar public și funcționarii publici nu au apartenență politică”, a mai spus ministrul Mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *