Skip to content
Politică

Avocatul Poporului, anchetă la Penitenciarul Iaşi, în urma protestelor deţinuţilor

Avocatul Poporului a anunțat marți că s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă cu privire la recentele incidente de la Penitenciarul Iași, unde mai mulți deținuți au incendiat o celulă și au urcat pe acoperiș pentru a protesta față de condițiile de detenție.

„Marți, 12 iulie 2016, în jurul orei 09,00, parte din deținuții aflați la curtea de plimbare au reluat protestele din seara zilei precedente, exprimându-și verbal nemulțumiri legate de condițiile de detenție și conducerea unității. Ulterior, a fost incendiată o cameră de detenție, iar angajații au intervenit imediat pentru evacuarea deținuților cazați la camera respectivă, fără a fi necesară evacuarea întregii secții”, se arată într-un comunicat al Penitenciarului Iași, citat de realitatea.net.

Reprezentanții penitenciarului susțin că, pentru prevenirea unor eventuale evenimente negative și pentru restabilirea ordinii, personalul aflat în serviciu a acționat și va interveni gradual, în funcție de comportamentul manifestat de deținuți, cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *