Skip to content
Social Știri

Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la copiii infectaţi cu stafilococ auriu la Maternitatea Giuleşti

Realitatea.net

Avocatul Poporului a anunţat, vineri, că s-a sesizat din oficiu cu privire la copiii infectaţi cu stafilococ auriu la Maternitatea Giuleşti. Sesizarea vizează posibila încălcare dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi a dreptului la ocrotirea sănătăţii.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul petrecut în aceste zile în care au număr de cinci copii născuţi la Maternitatea Giuleşti au fost internaţi cu stafilococ auriu şi monitorizează situaţia după sesizarea din oficiu de anul trecut în cazul infectării cu acelaşi stafilococ a 20 de nou-născuţi la aceeaşi maternitat. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcarea articolului 22, a articolul 34 şi a articolului 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la ocrotirea sănătăţii şi protecţia copiilor şi a tinerilor”, a transmis, vineri, Avocatul Poporului.

Ministerul Sănătăţii a precizat, vineri, că la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” au fost internaţi cinci copii născuţi prin cezariană la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sârbu”, în perioada 25.03.2019-30.04.2019, cu posibile infecţii stafilococice (MRSA).

Din cele cinci cazuri, doi au fost externaţi, iar dintre cei trei copii internaţi în prezent la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, două cazuri au fost confirmate cu stafilococ MRSA, iar în cel de-al 3-lea caz rezultatul este negativ, scrie news.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *