Skip to content
Politică

Avocatul Poporului se sesizează din oficiu în cazul fetiței din Baia de Aramă

" "

Avocatul Poporului anunță că s-a sesizat din oficiu în cazul fetiţei de 9 ani care a fost ridicată de mascaţi din casa unde a crescut, la Baia de Aramă. Într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, reprezentanții instituției precizează că a fost demarată o anchetă cu privire la această situație.

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și a demarat o anchetă urgentă în cazul fetiței luată cu mascații din casa în care a crescut, după ce a fost adoptată de o familie din Statele Unite ale Americii. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 49 din Constituția României, privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor. Ancheta va fi efectuată de către specialiști din cadrul Domeniului pentru prevenirea torturii și Avocatului Copilului”, se arată în comunicatul de presă remis de purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului, Matei Vîrtosu.

" "

Echipe de polițiști și de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Mehedinți au fost trimise în casa unei familii din Baia de Aramă pentru a lua una dintre cele două copile, urmând să fie trimisă la un cuplu din SUA. Imaginea este greu de privit: copila ţipă şi se zbate pentru a scăpa din mâinille procuroarei care o târăşte pe asfalt şi o duce cu forţa la o maşină.  Între timp cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi spun că nu au fost informaţi despre preluare fetei.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *