Liderul PNL, Nicolae Ciucă a afirmat, întrebat luni dacă va cere în coaliţie măsuri de la Ministerul Muncii cu privire la ceea ce s-a întâmplat în centrele pentru îngrijirea vârstnicilor, că va solicita măsuri pentru toţi cei vinovaţi.
„Nu contează la ce minister îşi desfăşoară activitatea. Este clar că trebuie să fie luate măsuri în consecinţă”, a adăugat Ciucă. El a mai precizat că nu a primit nicio informare sau sesizare, în luna februarie, cât încă era premier, cu privire la cazul „azilellor groazei”.
„O să cerem măsuri pentru toţi cei vinovaţi. Nu contează la ce minister îşi desfăşoară activitatea. Este clar că trebuie să fie luate măsuri în consecinţă”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat luni după şedinţă de coordonare a activităţii politice şi guvernamentale a PNL, dacă va solicita măsuri de la Ministerul Muncii, în coaliţie, referitor la acest caz.
„Ceea ce s-a întâmplat în «azilele groazei» este absolut incredibil şi inadmisibil, de aceea, în discuţiile pe care le-am avut, atât la nivelul conducerii partidului, cât şi discuţiile pe care le vom susţine în continuare, acestea trebuie să fie de intransigenţă maximă. Nu există niciun fel de tolerenţa şi cerem tuturor instituţiilor statului să ia măsurile cele mai adecvate şi cât mai repede cu putinţă, astfel încât toţi cei vinovaţi să fie pedepsiţi”, a completat Ciucă.
Chestionat dacă, în perioada când era premier şi în contextul în care ancheta privind „azilele groazei” a demarat în luna februarie”, a primit vreo informare de la Ministerul Muncii sau alt minister abilitat pe zona de control, preşedintele PNL a răspuns: „Ştiţi foarte bine activitatea mea. De fiecare dată când am avut astfel de informări sau sesizări am luat măsuri în consecinţă”.
„Ca atare, nu am avut astfel de informări şi sunt convins că indiferent de ce instituţie a fost vorba, indiferent de ce nivel de conducere ar fi fost vorba, şi atunci şi acum, măsurile trebuie să fie aceleaşi”, a mai precizat Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă ar trebui să existe şi o răspundere politică, nu doar una administrativă în acest caz, liderul liberalilor a replicat:
„Sunt convins că există o analiză la nivelul Guvernului, la nivelul premierului, care o să se finalizeze cu măsuri în consecinţă”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News