BAC 2024. Subiectele și baremul la Matematică au fost publicate pe edu.ro. Elevii își pot calcula nota

Sursa: Facebook

Elevii de clasa a XII-a au susținut marți, 2 iulie, cea de-a doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2024 – proba la Matematică, în cazul profilului real și tehnologic. Subiectele de la Matematică la Bac 2024 și baremul de corectare au fost publicate pe edu.ro. Subiectele de la Matematică tehnologic au fost fotografiate într-o sală de examen din Constanța și puse pe internet în timpul probei.

Absolvenții de la filiera teoretică, profil real (specializările mate-info, științele naturii), filiera vocațională (militar) și cea tehnologică susțin examenul la Matematică, iar cei de la profilul umanist și filiera vocațională (profil artistic, sportiv, unele specializări de la profil pedagogic, profil teologic etc.) dau examen la Istorie.

134.000 de candidaţi susţin examenul în această sesiune, în 477 de centre.

Candidații vor putea intra în centrul de examen de la 7.30 la 8.30. Nu au voie să intre în sala de examen cu telefoane mobile, culegeri, manuale, notiţe, însemnări etc., precum şi orice mijloace electronice de calcul sau de comunicare, poşetă/geantă etc. Cei care încalcă regulile pot ajunge să fie eliminați din examen.

La accesul candidaţilor în centrul de examen se procedează astfel:

  • un cadru didactic şi un membru al personalului de pază solicită la intrarea fiecărui candidat prezentarea actului de identitate, şi verifică dacă fotografiile corespund;
  • candidaţii sunt îndrumaţi spre zona din centrul de examen unde se găsesc sălile de examen;
  • candidaţii sunt atenţionaţi să citească extrasele din Metodologie afişate pe uşa sălii de examen şi să nu staţioneze pe holuri mai mult de 5-7 minute;
  • candidaţii care au materiale/obiecte nepermise în sala de examen sunt îndrumaţi spre sala de depozitare a acestora, precizează metodologia de organizare a examenului de bacalaureat.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: