Skip to content
Educație

Bacalaureat 2020: 232 de candidați au obținut media 10

Inquam Photos / Bogdan Danescu
" "

Un număr de 232 de candidaţi au obţinut media 10 la examenul naţional de Bacalaureat 2020, a potrivit rezultatelor înainte de contestații publicate marți de Ministerul Educaţiei. Anul trecut, înainte de contestații au fost 177 de medii de 10, iar după recorectarea lucrărilor 224 de elevi au obținut media 10 la bacalaureat, potrivit HotNews.ro.

Pe discipline de examen, situaţia candidaţilor cu note de 10 este următoarea:

1.927 au obţinut nota 10 la proba de Limba şi literatura română;

209 au obţinut nota 10 la proba de Limba şi literatura maternă;

5.624 au obţinut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 2.241 / Istorie – 3.383)

6.799 au obţinut nota 10 la proba la alegere a profilului şi a specializării.

Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat înainte de contestaţii au fost afişate marţi. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat rezultatele cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic, marţi, în intervalul orar 16,00 – 19,00, şi miercuri, între orele 8,00 – 12,00.
În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/ reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi anunţate duminică.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *