Bacalaureat 2025. Aproximativ 108.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe la probele scrise care încep marţi

sursa: pixabay

Probele scrise din sesiunea iunie a examenului naţional de Bacalaureat 2025 se vor desfăşura în perioada 10 – 16 iunie, în 447 de centre de examen.

Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene/ comisia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, sunt aşteptaţi să participe circa 108.000 candidaţi (peste 94.400 de candidaţi din promoţia curentă şi peste 13.800 de candidaţi din seriile anterioare), a anunţat duminică Ministerul Educaţiei, într-un comunicat transmis Agerpres.

Aceştia vor susţine toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate.

Probele încep la ora 9:00, accesul candidaţilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.

Durata probelor și condiții special

Pentru redactarea unei lucrări scrise/ rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen, precizează sursa citată.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: