Bacalaureat, sesiunea de toamnă. Lucrările vor fi corectate digitalizat

Rezultate Examen
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / BOGDAN DANESCU

Elevii se mai pot înscrie la examenul de Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă, până pe 24 iulie 2023, potrivit calendarului oficial. Probele competențelor vor fi echivalate cu mediile din liceu la Limba română, limbi străine și Tehnologia Informației.

La această sesiune de examen lucrările vor fi evaluate digitalizat, pentru prima dată.

„Anul acesta, Ministerul Educației a achiziționat platforma pe care se va realiza evaluarea digitalizată (…) urmând să extindem evaluarea digitalizată la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat în toate centrele de examen din țară”, a spus la TVR secretarul de stat Florian Lixandru pe 26 iunie, notează adevarul.ro.

De asemenea, Ligia Deca, ministra Educației, a anunțat la rândul ei, pe 27 iunie, că „evaluarea digitalizată se va generaliza, începând cu sesiunea din august a examenului național de bacalaureat de anul acesta”.

Înscriere Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă

„Înscrierea la sesiunile examenului național de bacalaureat 2023 se face prin completarea documentelor-tip de înscriere de către candidați în perioada 17-24 iulie 2023 – pentru sesiunea august-septembrie (…)”, arată documentul primit de inspectoratele școlare de la Ministerul Educației.

Calendar Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă

17 – 24 iulie 2023: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

7 – 11 august 2023: Echivalarea competențelor de comunicare în limba română și într-o limbă străină, și a competențelor digitale. Regulile de echivalare a probelor de competențe cu mediile din liceu la Limba română, limbi străine și Tehnologia Informației, publicate de Ministerul Educației.

16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)

26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor

29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: