Skip to content
Politică

Baciu, despre incidentul de la Spitalul din Piteşti: Cel mai important este că niciun pacient nu a avut de suferit

Facebook

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Andrei Baciu a afirmat duminică, în legătură cu incidentul petrecut la Spitalul Judeţean Piteşti, unde a fost fum într-unul dintre saloanele în care sunt trataţi pacienţi cu coronavirus, că cel mai important lucru este că niciun pacient nu a avut de suferit.

Andrei Baciu a fost întrebat duminică, la Constanţa, despre incidentul de la Spitalul Judeţean Piteşti.

În cursul dimineţii la ora 4 a fost o chestiune legată de o priză, nu a fost o flamă. Nu ştiu toate detaliile. Cel mai important este că niciun pacient nu a avut de suferit”, a explicat Andrei Baciu.

El a precizat că se află în derulare un proiect al Ministerului Sănătăţii pentru verificarea instalaţiilor de gaze şi a celor electrice din unităţile medicale din întreaga ţară.

Un incident a avut loc în Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, unde personalul a sesizat fum într-unul dintre saloanele în care sunt trataţi pacienţi cu coronavirus. Angajaţii au scos din priză un prelungitor care alimenta un concentrator de oxigen, find evitată producerea unui incendiu.

Precizăm că în această dimineaţă, în Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a avut loc un incident, care, datorită personalului medical, nu s-a soldat cu victime, dar nici cu pagube materiale.

În jurul orei 4: 30, într-unul din saloanele în care sunt trataţi pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus a fost semnalat miros de fum. Cadrele medicale au acţionat imediat.

Prelungitorul care alimenta cu electricitate un concentrator de oxigen a fost scos din priză şi, astfel, evitată producerea un incendiu”, a transmis, duminică, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşt, Cristina Cazacu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *