Preşedintele PNL Sector 3, Andrei Baciu, a declarat, vineri, că, în prezent, există mult fake news în on-line, iar oamenii trebuie să fie corect informaţi în privinţa alegerilor europarlamentare, menţionând că o Românie puternică şi prosperă înseamnă, de fapt, o Europă puternică şi prosperă şi invers.
„Discutăm despre alegerile europarlamentare. Trăim într-o lume cu abundenţă de informaţii şi se spune că informaţia este putere. Dar la cât de mult fake news există astăzi (…) şi la cât de multe informaţii false găsim în on-line, cred eu că mai corect este astăzi să spunem că informaţia corectă este putere, pentru că, altfel, te poţi trezi cufundat într-o abundenţă de informaţii, nu ştii, nu mai poţi să distingi ce e real, ce e fals şi aşa mai departe. Chestia asta te va duce să iei decizii proaste, de multe ori, decizii nefavorabile care afectează viaţa”, a spus Baciu, la conferinţa „Mai puternici în Europa”, organizată de PNL Sector 3, la care a participat şi europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan.
Potrivit lui Baciu, fiecare are întrebări cât se poate de reale care privesc destinul european al ţării.
„Trebuie să ştim foarte clar de ce mergem la vot la alegerile locale – să votăm un primar şi facem o alegere foarte clară între a şi b, de ce mergem şi de ce trebuie să mergem la europarlamentare, ce face, pur şi simplu, un europarlamentar şi ce îmi aduce mie în viaţa de zi cu zi un europarlamentar”, a adăugat el.
Andrei Baciu s-a referit la câteva dintre avantajele apartenenţei României la Uniunea Europeană, menţionând în acest sens PNRR prin care ţara noastră primeşte 28 miliarde euro, dar şi la situaţia privind invazia Rusiei în Ucraina.
„Una dintre cele mai importante concluzii de etapă este că o Românie prosperă, o Românie puternică înseamnă de fapt o Europă prosperă şi o Europă puternică şi invers. Partea cu toate finanţările pe care le-am primit de la aderare, din 2007 până astăzi, nu este numai despre cifre şi despre faptul că am primit de trei ori mai mulţi bani decât bugetul pe care l-am transferat către Bruxelles. Mai este despre altceva, mai este despre faptul că realmente aceste fonduri schimbă România la faţă, modernizează România, ceea ce a reuşit Partidul Naţional Liberal să facă de-a lungul istoriei de peste 140 de ani”, a explicat Baciu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News