Câștigarea alegerilor locale sau măcar a unei primării de provincie sunt pariuri greu de ținut chiar și de către cei mai abili jucători politici. Improbabilitatea de a anticipa câștigătorul este dată de “necunoscuta” DNA, care poate acționa în cele mai nebănuite momente, ducând astfel la răsturnări spectaculoase ale clasamentelor politice. Efectele devastatoare ale acțiunii procurorilor s-au văzut deja chiar la vârful unor partide: UNPR a rămas fără președinte, PMP fără un vector important – Elena Udrea –, iar în PSD pericolul este iminent tocmai prin mult așteptata pronunțare în procesul lui Liviu Dragnea.
Așadar, politicienii par să aibă două obiective majore pentru această primăvară: să se valideze / să câștige prin alegeri și – poate chiar mai important – să nu pice în țesătura procurorilor. Oricum, putem lua în calcul faptul că vara lui 2016 va aduce cadou partidelor noi conduceri: fie la nivel central, fie la nivelul unor filiale importante.
Așa cum spuneam, Liviu Dragnea pare să aibă hopul cel mai apropiat, data de 31 martie trebuind să aducă finalizarea procesului în care este actor principal. Orice fel de condamnare, fie ea și cu suspendare, ar duce, pe cale de consecință a bunului simț, la retragerea acestuia din fruntea partidului. În acest context, o întoarcere a lui Victor Ponta nu ar face decât să arunce partidul din lac în puț, adică dintr-o condamnare în alta. Iar această situație poate avea o singură dezlegare: aducerea unui jucător de plan secund în vârful partidului. Cum Vrânceanu Firea și Negoiță (liderii PSD cel mai bine cotați în momentul de față – ca număr de voturi și vizibilitate) sunt captivi unei campanii pe care sunt obligați să o câștige dacă mai vor să joace în viitor un rol major în politica de la centru, singura variantă rămâne colegul lui Mihai Viteazu.
Dar dacă cei doi candidați vor trece cu bine hopul electoral, va fi doar o chestiune de timp până vor lua capul politic al președintelui interimar.
La PNL, lucrurile stau un pic mai complicat, în urma deciziilor extrem de nefericite în desemnarea candidaților, în principal la nivelul Bucureștiului, unde există și cea mai mare vizibilitate. Alegerea unui liberal pursânge, în persoana lui Ludovic Orban, pare a fi, la prima vedere, o decizie înțeleaptă. Asta dacă liberalul în cauză nu ar avea o aură strălucitoare de etern perdant în toate bătăliile politice interne sau externe partidului. Mai mult decât atât: PNL și-a construit picioare de lut în București, prin candidați extrem de vulnerabili. Avem astfel un Răzvan Mironescu, care și-a atins apogeul politic și de cotație în sondaje și care pur și simplu este o soluție a liberalilor în lipsă de altceva mai bun. Sau putem vorbi – din nou – despre enigmaticul inocent Răzvan Sava, copleșit de drama propriului destin politic. Un potențial eșec al liberalilor pe București ar trebui să vină însoțit demisii răsunătoare: plecarea lui Orban din prima linie a politicii, braț la braț cu Predoiu – omul care a girat aceste candidaturi.
Iar liderii mai experimentați și care acum luptă să își câștige supremația politică în județele de unde vin știu toate aceste lucruri și mai știu că un eșec al PNL-ului în alegeri va fi declanșatorul unui Congres în plină vară pentru reașezarea întregii conduceri liberale. Or, PNL-ul este un partid care are o apetență aparte în a-și devora liderii, fie ei și mai carismatici decât cei din aceste vremuri
ALDE joacă în aceste alegeri cartea de „totul sau nimic”, candidatura pe liste separate în alegerile locale fiind un test ce cu greu va putea fi trecut în județele în care partidul nu are consolidată rețeaua electorală și structura de filială. În cazul în care Călin Popescu Tăriceanu nu va înțelege să își asume o candidatura directă, ALDE riscă să nu valorizeze chiar și puținele procente pe care le au în sondaje. Asumarea directă de către Tăriceanu a unui rol de maximă vizibilitate în alegerile din iunie este cu atât mai importantă, cu cât ALDE aleargă pe același culoar cu PMP-ul lui Traian Băsescu, iar acesta din urmă nu ratează niciun moment politic. În plus, Băsescu a fixat ținta electorală pentru toamna lui 2016 și a închis orice joc intern prin validarea sa în cadrul recentului Congres. Deși un eșec al ALDE în alegeri va fi privit ca relativ, reperul fiind extrem de mobil, lipsa liderilor de substanță din eșalonul doi face improbabilă clătinarea scaunului de președinte al lui Călin Popescu Tăriceanu.
UNPR-ul forțat de DNA și de împrejurări să își schimbe conducerea de prim nivel a făcut singura opțiune decentă în persoana lui Valeriu Steriu. Provocarea pentru noul președinte constă în ținerea alături a aleșilor locali pe care deja îi are și în conservarea numărului de parlamentari. Iar aceste lucruri sunt extrem de importante, în condițiile în care UNPR a reușit în ultimii patru ani să își construiască o structură destul de solidă în teritoriu, care ar putea atenua șocul provocat de cazurile Oprea și Onțanu. Dar asta este posibil doar dacă se va produce înlăturarea fantomei generalilor de la vârful partidului și aducerea unor lideri tineri.
Așadar, liderii de azi trebuie să știe că, în spatele sloganurilor de campanie și al acțiunilor electorale, există underdog-ul, liderul care calculează câștigul său, dar și pierderea altuia, astfel încât, la momentul oportun, să acționeze decisiv în preluarea propriei structuri de partid. Dacă vom avea sau nu noi lideri ai principalelor partide ține atât de deciziile de ultim moment ale instanțelor judecătorești, cât și de abilitățile liderilor ce știu că în politică răbdarea poate fi uneori strategia câștigătoare.
