Generalul (r) Virgil Bălăceanu, care a reprezentat România la comandamentul NATO de la Bruxelles, critică întârzierea cu care a fost pus în transparenţă decizională proiectul privind modul de doborâre a dronelor intrate ilegal în spaţiul aerian românesc, dar şi lipsa, din proiect, a unor prevederi referitoare la dronele în derivă, care zboară necontrolat şi riscă să cadă într-o zonă populată. Bălăceanu mai spune că proiectul nu face referire nici la ţintele simulate, care pot vulnerabiliza sistemul de apărare. Generalul mai remarcă lipsa de preocupare a a candidaţilor la Preşedinţie pentru „reconstrucţia rezervei Armatei Române”.
„Militarii nu sunt ascultati în deciziile politice şi nu mă refer acum la masa celor în rezervă cu problematica noastră, cu mitingul din Piaţa Victoriei şi aşa mai departe. Vorbesc de cei în activitate, vorbesc de şeful Apărării. Să realizăm totuşi că după nouă luni de zile, pentru a îndeplini misiunea de doborâre a dronelor, e nevoie de amendamente la patru legi… Avem acum în procedură de transparenţă decizională fosta Lege 257 cu privire la modul de acţiune împotriva aeronavelor care intră neautorizat în spaţiul aerian al României. A mai fost în procedură Legea apărării, pentru că şi aici este o modificare, şi cred că vor fi modificate, plecând de la ceea ce prezenta şeful apărării, încă două legi de organizare şi funcţionare a Ministerului Apărării şi cea cu privire la regimul armelor şi muniţiilor. Legea este cea veche care avea precizări şi care sunt preluate privind modul de acţiune împotriva aeronavelor care intră neautorizat în spaţiul aerian, dar avea referiri specifice la aeronavele pilotate, şi nu la modul de acţiune împotriva dronelor”, a explicat Generalul (r) Virgil Bălăceanu, şeful Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă şi fost şef al Brigăzii Multinaţionale din Sud-Estul Europei într-o emisiune la Prima TV.
„Şi ţintele virtuale trebuie luate în considerare”
El spune că, deşi legea poate fi perfecţionată din punct de vedere al prevederilor privind modul de acţiune împotriva dronelor, punerea în transparenţă decizională a actualului proiect este „un pas înainte”.
„Ceea ce mă surprinde însă este că nu are prevederi cu privire la dronele în derivă. Noi trebuie să facem această distincţie. Sunt dronele în derivă care ar reprezenta pericolul cel mai mare pentru că ele apar în spaţiul aerian şi zborul lor nu mai este controlat. Datorită acţiunii apărării antiaeriene a ucrainenilor de pe porturile dunărene, traiectoria lor nu mai este controlată, au zbor dezordonat şi atunci pericolul de a cădea într-o zonă populată se menţine destul de mare. Am avut o asemenea situaţie, însă din fericire, a ajuns în Insula Marea Brăilei. Şi am avut o situaţie de pătrundere a unei drone care a intrat destul de adânc în spaţiul aerian al României, însă prezenţa n-a fost de lungă durată. A intrat şi a ieşit”, a spus generalul.
Potrivit lui Virgil Bălăceanu, ultimele incidente aparţin războiului electronic, cu referire la ţinte simulate.
„Pentru cei care am trăit momentele din decembrie 1989, ne amintim că ruşii au aplicat un război electronic dus către perfecţiune, astfel încât au fost ţinte aeriene extrem de dense, care la un moment dat au determinat şi folosirea rachetelor antiaeriene şi a celorlalte sisteme de apărare anteriană, însă sigur nu au avut ce să lovească. Nu am avut nici o asemenea prevedere. Sigur că o ţintă virtuală nu reprezintă un pericol legat de integritatea şi de starea fizică a cetăţenilor români, pentru că la lucrul acesta trebuie să ne gândim în primul rând, dar şi ele trebuie luate în considerare, pentru că ar exprima o vulnerabilitate în ativitatea sistemului nostru de apărare”, a punctat generalul în rezervă Virgil Bălăceanu.
„Nu văd o preocupare nici la candidaţii la Preşedinţie pentru Armată”
El este sceptic în privinţa aprobării proiectului în actualul Legislativ şi menţionează lipsa de preocupare a candidaţilor la Preşedinţia României pentru „reconstruţia Rezervei Armatei României”, cu referire la serviciul militar.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News