Skip to content
Societate

Bălan: Copii care şi-ar fi dorit să fie de Crăciun cu familii care îi iubesc au fost ţinuţi în centre de către Protecţia Copilului

Twitter

Preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi, Vişinel Bălan, afirmă că mai mulţi copii care şi-ar fi dorit să fie de Crăciun cu familii care îi iubesc au fost ţinuţi în centre de către Protecţia Copilului, cazuri fiind semnalate atât la Bucureşti, cât şi la Braşov sau Cluj. Bălan cere intervenţia ministrului Familiei, Gabriela Firea, dar şi a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, Florica Cherecheş.

Mai mulţi copii care şi-ar fi dorit să fie de Crăciun cu familii care îi iubesc au fost ţinuţi în centre de către Protecţia Copilului. Cazuri au fost semnalate atât la Bucureşti, cât şi la Braşov sau Cluj. De Crăciun, toţi vrem să credem că suntem mai buni şi ne dorim să petrecem timp cu cei dragi. Doar să poată petrece timp cu familiile lor sau cu prieteni dragi şi-ar fi dorit şi câţiva copii şi tineri aflaţi în grija statului”, a scris, duminică, pe Facebook, Vişinel Bălan, potrivit news.ro.

Preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi susţine că cei care sunt plătiţi să îi îngrijească au refuzat, în câteva cazuri, să le facă măcar această bucurie de Crăciun.

Doamna Gabriela Firea, Doamna Florica Chereches, cum e Crăciunul la voi? La copiii abandonaţi am aflat”, a mai scris Bălan.

Înainte de Crăciun, acesta semnala cazul unei fete din centrul de la Periş pe care instituţia a refuzat să o lase să petreacă sărbătorile la familia prietenei ei, motivând că a solicutat acest lcuru prea târziu.

Unde e interesul superior al copilului în această experienţă traumatizantă”, a transmis Bălan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *