Secretarul de Stat Bogdan Balanișcu, liderul PSD Iași, prezent miercuri în emisiunea Puterea Știrilor, declară că măsurile fiscale anunțate astăzi de premierul Marcel Ciolacu și de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, „reprezintă un set de măsuri atât de ample și care vin practic să gestioneze și să rezolve unele probleme care dăinuiesc de zeci de ani de zile”.
Măsurile fiscale au două componente: reducerea de cheltuieli la bugetul de stat, dar și reducerea de impuneri fiscale. Deocamdată este un document de lucru.
„(…) la nivel de ceea ce înseamnă propuneri de măsuri lucrează, așa cum am spus și dl. Fenechiu (nota red.: invitat și el în emisiune), un număr destul de mare de oameni, inclusiv tehnicii din minister, care nu au coloratură politică, care doar încearcă să implementeze viziunea, să spunem așa, ministerului și a guvernului, în funcție de cei care conduc vremelnic un minister sau sau un guvern. (…)Nu poți să vii să ceri bani și taxe românilor, dacă tu la nivel de administrație, nu ai luat, cumulul de măsuri care să-ți asigure o eficientizare din punctul acesta de vedere”.
Secretarul de Stat Balanișcu crede că trebuie să se termine cu schemele din zona administrației publice.
„Nu cred că a mai fost un guvern în de la Revoluție încoace care să-și asume o reformă, să spunem, atât de amplă ca aceasta. Încercări și începuturi au mai fost (…). Discutăm de toate aceste scheme care se întâmplă prin administrațiile publice. Existau șapte posturi libere, doar ca să poată să existe un șef serviciu sau cinci posturi pentru șef serviciu, șapte posturi pentru un șef de de birou ș.a.m.d. Deci scheme încărcate din punctul acesta de vedere, doar ca să poți să dai funcții, e un lucru total incorect și injust”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News