Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, primar al Sectorului 4, a făcut apel la bucureșteni să fie alături de el, pentru că este singurul candidat cu rezultate, iar progresul în orice societate este dat de muncă, nu de calcule politice meschine.
‘Rezultatele sunt cele care ne aduc pe toți mai aproape unul de altul și îi rog mult de tot pe 7 decembrie să voteze rezultatele și nu altceva. Sunt singurul candidat care are în realitate rezultate. Ele sunt singurele care vor face ca, de pe data de 8 decembrie, să putem merge cu acest oraș înainte. Așa că, indiferent de partidul politic cu care simpatizează, fiind vorba despre alegerile locale, fac apel la bucureșteni să fie alături de mine pe data de 7 decembrie’, a spus Daniel Băluță, marți, într-o conferință de presă.
El a făcut apel la oameni să fie atenți la lucrurile care îi unesc, nu la ură și scandal.
‘Ieri am văzut, din păcate, o Românie extrem de fragmentată, lucru care m-a durut nespus. Același tip de fragmentare îl vedem, din păcate, și la nivelul Bucureștiului și mai ales această perioadă a alegerilor este una elocventă pentru ceea ce se întâmplă, din acest motiv simt nevoia să încep prin a-i ruga pe oameni să fie atenți la lucrurile care îi unesc, nu la ceartă, nu la ură, nu la scandal, nu la haos, ci să fie atenți (…) la rezultate, la ceea ce facem, pentru că progresul în orice societate este dat de muncă, de rezultate, nu de calcule politice meschine, nu de combinații sau orice lucru de genul acesta’, a adăugat Daniel Băluță.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News













