Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri o nouă reducere a ratei dobânzii de politică monetară, la nivelul de 6,5% pe an, începând cu data de 8 august 2024, de la 6,75% pe an anterior, a anunţat banca centrală.
Totodată, BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an, de la 7,75% pe an, şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an, de la 5,75% pe an, şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Conform sursei citate, rata anuală a inflaţiei a continuat să se reducă în iunie 2024, coborând la 4,94%, sub nivelul prognozat, de la 5,12% în luna mai, ca urmare a scăderilor de dinamică consemnate de inflaţia de bază şi de preţul combustibililor, contrabalansate parţial ca impact de creşterea preţului gazelor naturale.
Faţă de luna martie, rata anuală a inflaţiei s-a redus în iunie mai mult decât s-a anticipat, diminuându-se cu 1,67 puncte procentuale (de la 6,61%), în principal ca efect al ieftinirii substanţiale a energiei pe ansamblul trimestrului II, îndeosebi a gazelor naturale, sub influenţa modificărilor legislative aplicate începând cu luna aprilie, precum şi pe fondul continuării scăderii dinamicii preţurilor alimentelor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News