Banca Spaniei: Seceta şi valurile de căldură ar putea avea un impact persistent asupra solvabilităţii băncilor spaniole

Freepik.com
Sursa foto: Freepik

Seceta gravă şi valurile de căldură din Spania ar putea avea un impact persistent asupra solvabilităţii băncilor din această ţară, prin încetinirea economiei şi pierderile din credite mai mari, a declarat vineri guvernatorul Băncii Spaniei, Pablo Hernandez de Cos, citat de Reuters.

Spania a înregistrat cel mai cald ianuarie de la începutul înregistrării unor astfel de date, în 1961, iar anul trecut a fost al doilea cel mai cald consemnat de ţară, în timp ce un studiu recent a arătat că anumite părţi ale peninsulei Iberice suferă de cea mai uscată perioadă din ultimii 1.200 de ani.

Oamenii de ştiinţă au asociat temperaturile arzătoare şi condiţiile uscate şi cu vânt din multe părţi ale lumii, inclusiv din sudul Europei, cu schimbările climatice.

De Cos a spus că materializarea acestor riscuri ar duce la o reducere cu 0,2 puncte procentuale a raportului de capital de bază Tier 1 al băncilor spaniole şi va persista pe un orizont de trei ani.

”Consumul de capital bancar în acest scenariu advers se explică în principal prin pierderi mai mari din depreciere şi prin generarea de profit net mai mic, în concordanţă cu activitatea economică mai scăzută”,

a spus De Cos la un eveniment din Insulele Baleare.

De Cos a spus că băncile ar reacţiona probabil prin reducerea portofoliilor de credite, ceea ce ar atenua efectul asupra solvabilităţii, dar ar exacerba impactul economic.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL