Skip to content
Politică

Bănci din România, acuzate că au încheiat contracte cu bebeluși și bătrâni pentru bani de la buget

Două bănci mari din România sunt acuzate de Curtea de Conturi că ar fi încheiat contracte cu bebeluşi şi bătrâni pentru sume mai mari de la buget.

Băncile de locuinţe au irosit o mare parte din cele peste 766 de milioane de lei primite din partea statului, susţine Curtea de Conturi. Potrivit instituţiei, BCR şi Raiffeisen ar fi încheiat contracte inclusiv cu bebeluşi şi persoane prea vârstnice ca să participe la program, doar ca să primească sume mai mari de la buget, potrivit realitatea.net.

Potrivit Curţii de Conturi, statul a cheltuit până acum peste 766 de milioane de lei ca să acorde prime celor care au economisit prin intermediul băncilor pentru locuinţe. Ajutorul e de maximum 25 la sută din suma pusă deoparte anual, dar nu mai mult de 250 de euro.

În schimbul acestei finanţări, băncile ar fi trebuit să acorde credite imobiliare mai ieftine celor care economisesc în prealabil.

Curtea de Conturi spune că printre beneficiarii contractelor erau şi bebeluşi care n-au împlinit un an sau persoane care au depăşit vârsta care le-ar fi permis să fie incluse în program. Ar exista şi cazuri în care unii clienţi au încasat primele pentru mai multe contracte derulate în paralel, fără să aibă acest drept.

În replică, reprezentanţii celor două bănci de locuinţe spun că au respectat întocmai prevederile legale şi speră ca, prin explicaţiile date Curţii de Conturi, situaţia să se clarifice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *